După ce a fost internată la Iași

Fata care a încercat să-și taie venele cu o jucărie a revenit într-un centru social din Suceava



Minora în vârstă de 13 ani, dintr-o comună din zona Rădăuți, care a încercat la jumătatea lunii martie să își taie venele cu o jucărie, tentativa de suicid petrecându-se chiar în Centrul de Primire Minori în Regim de Urgență din municipiul Suceava, a revenit într-un centru social din Suceava, după o internare mai îndelungată la o clinică de psihiatrie din Iași, pentru o evaluare psihiatrică complexă.
Minora, după cum ne-au spus reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Suceava, a fost adusă în luna martie la centrul de primire minori de către un asistent social din comuna de domiciliu a fetei, însoțit de un polițist. Fata ar fi fugit de mai multe ori de acasă și a avut și mai multe tentative de suicid. Cei de la Protecția Copilului au introdus-o într-un program de consiliere, urmând să decidă dacă fata va fi internată într-un centru de plasament sau va putea să revină în familie. Asta s-a întâmplat înainte ca minora să aibă tentativa de suicid, chiar în centrul de minori.
„Prin tot ceea ce face, fata vrea să atragă atenția asupra ei”
Adolescenta în vârstă de 13 ani provine dintr-o familie cu patru copii, cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani. Tatăl fetei era plecat la muncă în străinătate la momentul incidentului nefericit, iar ea și frații ei au rămas în grija mamei, care este casnică. Minora le-a povestit psihologilor instituției că mama ei nu o iubește, că le acordă mai multă atenție fraților ei mai mici, în vârstă de 7 și 11 ani. Adolescenta este foarte atașată de tatăl ei, despre care a spus că este singurul care o iubește.
„Fata este instabilă din punct de vedere emoțional și are probleme de comportament. Între ea și mama ei există un conflict, fiica acuzându-și mama de lipsă de afectivitate. Prin tot ceea ce face, fata vrea să atragă atenția asupra ei. Se simte singură, neajutorată, neiubită și simte din plin lipsa tatălui, în care avea cea mai mare încredere”, ne-a explicat Margareta Isăilă, directorul adjunct al Protecției Copilului Suceava. Tot ea a completat că, între timp, tatăl minorei a revenit în țară și a luat legătura cu reprezentanții Protecției Copilului Suceava.
„Deocamdată, minora se află tot în grija noastră, într-un centru social sucevean. Fata este consiliată psihologic, iar specialiștii noștri vor avea mai multe întâlniri cu părinții minorei, pentru a vedea unde îi va fi mai bine: în familie sau într-un centrul de ocrotire a minorilor”, a adăugat Isăilă.
Șocanta scenă la care a recurs fata, „de dorul tatălui ei”, s-a petrecut chiar la ora de consiliere cu psihologul, în camera de joacă a centrului, alături de mai mulți copii, de față fiind și supraveghetorul de serviciu. Minora a rupt o jucărie, o mașinuță de plastic, și cu una dintre bucăți s-a tăiat la încheietura mâinii. Personalul centrului a sunat imediat la Salvare, iar fata a fost transportată la Urgențele Spitalului Județean. Din fericire, medicii au constatat că leziunile sunt superficiale și nu se impune internarea, fata fiind trimisă la o clinică de specialitate din Iași.



Recomandări

Rata de promovare a examenului de bacalaureat în județul Suceava este de 75,7%. Locul 14 în ierarhia națională

Rata de promovare a examenului de bacalaureat în județul Suceava este de 75,7%. Locul 14 în ierarhia națională
Rata de promovare a examenului de bacalaureat în județul Suceava este de 75,7%. Locul 14 în ierarhia națională