Fast fastidios



Și a fost și marele derby Steaua-Dinamo, disprețuit vehement de unii, supralicitat sentimental de alții. Bineînțeles, asta înainte de partidă, ulterior cele două curente întâlnindu-se în aceeași baltă deplorabilă.
Rednic a fost la o fărâmă de soartă de a pierde pe mâna sa. Paradoxal, l-a salvat tocmai cel pe care s-a simțit dator să-l bage în teren. Niculescu Claudiu. E drept, a marcat, dar să nu se ascundă după devierea lui Petre Marin. N-a făcut decât să îndrepte lucrurile care se încâlciseră odată cu intrarea sa pe postul lui Dănciulescu, în fapt pe post de Cidul sau pe post de talisman. Cred că Niculescu se află pe ultima sută a liniei de credit obținute de la suflarea dinamovistă în anul ultimului titlu. Atunci și-a scos coechipierii de nenumărate ori din impas, procentajul său de reușită din loviturile libere fiind la apogeu. Acum? Acesta este abia primul gol din lovitură liberă în 13 etape consumate de la revenirea sa! A mai înscris din penalty la Buzău, și încă două goluri de rotunjire a scorului cu Pandurii și Farul. Nimic decisiv, până vineri. Desigur, o reușită cu Steaua, fie și în condițiile unei devieri, îl poate face pe Rednic să închidă ochii, dar dacă nu-i deschide repede, e posibil să deschidă baierele pungii pentru a plăti scump. Părerea mea de privitor la fotbal este că singur CV-ul lui Niculescu nu mai justifică îndepărtarea lui Dănciulescu din zona careului, acolo unde acesta își iscă din senin oportunități. Și Dennis Șerban, cu ceva timp în urmă, și-a făcut datoria în meciul cu Steaua, dar asta nu l-a împiedicat să joace până la capăt rolul maurului.
Dincolo, la Steaua, se împletește lipsa soluțiilor de efectiv (Kapetanos n-are, practic, contracandidat) cu închistarea unor jucători, altfel deloc răi, ca rezultat al (o)presiunii din lojă. Nici Lăcătuș nu s-a dovedit capabil să aducă un suflu nou în ciorba reîncălzită, parcă mai bine se juca în tur decât acum! Pentru Steaua urmează o serie năucitoare: își va juca locul de UEFA în meciuri directe cu Rapid și Craiova, iar în deplasare va întâlni două echipe mai bine clasate decât ea, deci, teoretic, cu aspirații mai înalte.
Două vorbe și despre fluieraș. A fost un arbitraj trecut deliberat pe pilot automat, excluzându-se astfel din start orice fază potențial suspectată de interpretări, gen legea avantajului. În schimb, tot ce s-a fluierat a fost fault, tot ce nu s-a fluierat au fost exagerări ale unor simple contacte de joc. Nu genial, dar orice contestare s-ar fi acoperit de ridicol.