La primul său antrenament la Craiova, Pițurcă a strâns cam tot atâția spectatori câți se strâng la un meci oarecare în Groapă. Știrile au prezentat olteni în extaz, cu cântare de imn și visuri de mărire. La Steaua a fost la fel, emulație, fabulație, incantație. Ce-l face atât de special pe omul care acum doi ani era înjurat de o națiune întreagă, cu o obidă de care numai politicienii mai au parte? Poate că Pițurcă este acel Ceaușescu scăpat fără plumb după mazilire. Rău o fi fost pe vremea lui, dar uite cât de rău e pe vremea ăstora. Așa că să revie supremul, va fi purtat pe brațe! Pițurcă – garanția împotriva debandadei. Cu el nimeni nu mai face ce vrea, nici măcar despoții care îl plătesc. La fel a fost primit și când a revenit la națională, după Iordănescu. Din precedentul său mandat se șterseseră toate relele, rămăsese doar calificarea, aia de care nu apucase să se bucure din pricina răscoalei lui Hagi și Popescu (dar la calificare oare nu puseseră și ei umărul, fie și ăla al machedonului, sărit în meciul cu Ungaria?!). La ăștia doi nu mai ținea cu dictatura, ei se obișnuiseră cu respectul pe la marile curți europene. În schimb, generația asta depravată a lui Mutu îi făcea zile fripte lui nea Puiu, o dădacă (în) general depășită de situație. Se fugea din cantonament și se parca la cluburi de striptease. Și atunci a apărut Piți, cu căutătura lui încruntată. Disciplină, aliniere, supunere. A venit și cu norocul său exersat la zare. Două locuri calificante direct, într-o grupă în care concuram cu Olanda pe cele două locuri. Obiectiv adjudecat. Ce a urmat…
La început, descălecarea lui Pițurcă e benefică. Entuziasmează publicul precum Ceaușescu în primii săi ani, până la teze. Ce, nu e bună disciplina? E bună, e necesară. După un timp trebuie completată însă cu altceva. Pițurcă a câștigat un titlu cu Steaua, din vreo patru tentative. Dar l-a cîștigat cu Steaua, nu cu Unirea Urziceni, ca Dan Petrescu! Acum, la Știința, n-are lot capabil să tragă la titlu și nici cei pe care-i va recupera din Ghencea nu vor ridica sensibil calitatea. Așadar, quo vadis? Piți, Piți, lasă-ne uimiți!
