– Aceste unități au termen să se modernizeze până la 1 ianuarie 2007
Farmaciile veterinare din județ și punctele farmaceutice care nu corespund normelor Uniunii Europene riscă să fie închise, în cazul în care nu se vor moderniza până la finele acestui an.
Anunțul a fost făcut ieri de către șeful Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, doctor Petrea Dulgheru, care a adăugat că în urma inspecțiilor făcute pe teritoriul județului, s-a constatat că foarte multe din punctele farmaceutice veterinare nu corespund. Petrea Dulgheru a precizat că punctele farmaceutice care își desfășoară activitatea în spații improvizate, în barăci de lemn, de aluminiu, în garaje își vor înceta imediat activitatea.
El a spus că până la 1 ianuarie 2007, unitățile farmaceutice veterinare de pe teritoriul României și al județului Suceava trebuie să se modernizeze în vederea atingerii parametrilor de funcționare ai UE. Directorul DSVASA Suceava a adăugat că medicamentele din farmacii vor fi eliberate pe bază de rețetă emisă pe formulare de prescripție medicală, cu regim special și cu timbru sec.





