Fără zvonuri și speculații



La noi a început campionatul, iar antrenorii încă mai cer întăriri! În lumea bună a fotbalului, aia care începe balul mai spre toamnă, pe răcoare, e fierbere mare, dar s-au perfectat deja destule mutări. Foarte inspirat și norocos s-a dovedit a fi Dorin Goian, el făcând mișcarea inversă față de cea a lui Mutu. A făcut saltul către o echipă care, alături de Celtic, face legea în Scoția. Poate va juca iarăși în Liga Campionilor, poate va fi campion, este exact ce-i trebuia când este încă în vână, la 30 de ani. Lobonț a rămas la Roma, dar i se pregătește ceva. După cedarea lui Julio Sergio la Lecce, se părea că românul va fi titular în noul sezon, dar iată că și noul antrenor, Luis Enrique, îl vede tot ca un perfect secundant. Altfel nu l-ar fi adus la Roma tocmai pe omul care l-a scos din poarta lui Ajax, Stekelenburg! Noua Roma îl va avea în atac pe Bojan Krkic, astfel că vom vedea cum se va descurca un barcelonez scos din mediul său. La susținere îl va avea pe eternul Totti, dar nu și pe Menez, cel mai bun jucător roman al sezonului trecut luând calea noului PSG, care va avea un cuvânt greu de spus anul ăsta în Ligue 1 (director sportiv este Leonardo, care vine după experiențe la Milan și Inter).
Dar, de departe, cel mai greu transfer este cel al lui Alexis Sanchez, de la Udinese la Barcelona. Chilianul a avut un sezon perfect în Il Calcio, împreună cu colegul mai vârstnic din atac, Di Natale, făcând ravagii pe contraatac. Între altele, Udinese a înscris patru goluri la campioana Milan și șapte la Palermo! Sanchez, 22 de ani, e mic și rapid, exact pe stilul Barcelonei. Să vedem cum își va face loc în echipa lui Guardiola, la început probabil că va fi în postura lui Bojan, ca primă opțiune la primul unsprezece.
Rivalul Mourinho încă își țese plasa, deocamdată Adebayor s-a întors la dispoziția lui Manchester City (unde nu va face mulți purici, fiindcă Mancini, sătul de figurile lui Balotelli, îl vrea pe Cerci, cel care îl scosese din echipă pe Mutu, la Fiorentina). Dacă Realul va reuși să-l plaseze convenabil pe Kaka, vom asista și din partea lui Mourinho la niște oferte „galactice”.