Fără permis, la volanul unei mașini neînmatriculate



Plimbarea cu mașina a unui tânăr, care nu are permis de conducere și s-a urcat și la volanul unui autoturism neînmatriculat, s-a sfârșit într-un pom, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
S-a întâmplat acum două zile, pe DC 46 de pe raza comunei Horodnic de Jos. Mihai A., în vârstă de 30 de ani, din localitate, a intrat cu mașina pe contrasens, a ajuns în șanțul din partea stângă a direcției sale de mers, după care a lovit un pom situat pe spațiul verde. În urma impactului a rezultat doar avarierea autoturismului.
Singurele probleme ale șoferului vor fi cu legea, el urmând să dea cu subsemnatul pentru că s-a urcat la volan fără permis. În plus, va fi cercetat și pentru că mașina cu care s-a pornit la drum avea expirate numerele provizorii de la începutul acestui an.