Tupeu penal

Fără permis de conducere, a furat o mașină din Gura Humorului și a fost prins la Suceava

O mașină furată din Gura Humorului a fost găsită, în aceeași zi, pe raza municipiului Suceava, iar la volanul ei se afla un individ fără permis de conducere.
Miercuri seară, în jurul orei 20:30, un bărbat din orașul Gura Humorului, Toader S., în vârstă de 46 de ani, a sesizat poliția, prin 112, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras mașina, un Peugeot Partner.
Autoturismul, a povestit păgubitul, fusese lăsat staționat, cu cheile în contact și motorul pornit, pe Bulevardul Bucovina, în parcarea blocului unde reclamantul are domiciliul.
Imediat cum s-a primit sesizarea, mașina a fost dată în urmărire, o patrulă mixtă (polițist-jandarm) aflată în cartierul Obcini al municipiului Suceava a observat autoturismul reclamat ca fiind furat.
Polițiștii au urmărit Peugeot-ul cu pricina și i-au făcut semn șoferului să oprească, acesta fiind tras pe dreapta pe strada Rulmentului.
La volanul mașinii, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, se afla un anume Valerică Iacob, în vârstă de 43 de ani, din orașul Gura Humorului, care nu posedă permis de conducere.
Potrivit poliției, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând că în cursul zilei de miercuri să fie dus în fața procurorilor, luându-se în calcul măsura arestării preventive pentru furt calificat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
„Suspectul a fost introdus în arestul IPJ Suceava”, precizează poliția.

Recomandări

Guvernul României amână pentru a doua oară aprobarea indicatorilor pentru construcția centurii orașului Gura Humorului

Un tânăr rănit după ce a fugit de polițiști și s-a răsturnat cu mașina, reținut în arest pentru două infracțiuni

Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști
Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști

Tânăr de 20 de ani, arestat pentru că transporta cantități mari de droguri în mașina cu care a fugit de polițiști

Petru Negrea îl invită pe Ilie Bolojan să meargă cu maşina între Suceava și Câmpulung Moldovenesc pentru a vedea cât de importantă este centura Humorului

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței
Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței