Când am văzut cum a fost primit Mike Tyson în România, mi-am amintit de bancul ăla în care un inginer este întrebat de fii-su ce-i aia pompă. Omul începe să-i explice de piston, de cilindru, dar când ajunge la vacuum se impacientează și-l întreabă ce l-a apucat tocmai atunci cu pompa. La care copilul îi răspunde senin că a citit de Cezar că a intrat cu în Roma cu mare pompă! Așa și Tyson, mai era puțin și chemau regimentul de gardă la aeroport. Băiatul ăsta tatuat pe față a fost o brută la viața lui, și în ring, și în viața privată, doar că acum pare mai „înțelepțit” de numărul anilor, inclusiv ăia pe care i-a încasat pentru viol. După ce a risipit prostește o avere de zeci de milioane de dolari, acum mai ciugulește și el de pe urma gloriei trecute, ba o reclamă, ba o afișare la un eveniment, chestii de-astea. Culmea ironiei mi s-a părut însă faptul că, la vizitarea Casei Poporului, Tăriceanu i-a închis ușa Senatului în nas pe motiv că fostul boxer este… condamnat penal! V-ați fi așteptat la așa ceva tocmai de la Tăriceanu, care are războiul său de notorietate cu procurorii? Sigur, una e infracțiunea cu violență și altceva infracțiunile aleșilor noștri, totuși condamnările rămân penale. Deunăzi, Iohannis a spus răspicat că, după alegeri, nu va numi un premier condamnat penal sau cu dosar pe rol, astfel că Tăriceanu, probabil tot în alianță (eufemismul pentru cârdășie) cu partidul cu cele mai multe condamnări, nu va avea niciun cuvânt de spus în această chestiune. Păi cum să-i blochezi accesul în Senat unui penal și apoi să-l susții pe altul, care-o fi el, pentru Palatul Victoriei? Cum ar spune domnul Piți, și el cu cazierul nu tocmai imaculat, asta e poziție de ofsaid, no?!
Ca să rămânem tot la o chestiune legată de box, aflăm că Leonard Doroftei va fi adus cu mandat la înfățișarea următoare (peste aproape două săptămâni) a procesului cunoscut drept „Gala Bute”. Doroftei a mai fost audiat ca martor, dar nu s-a mai prezentat la termenul de miercuri, deși fusese citat. Tot Tyson e de vină, taman în ziua aia „Moșu” a avut întâlnire cu el, din fericire nu în ring.