Tendința este ca ziarele să se mute pe internet, dar eu încă citesc edițiile tipărite, de dragul anunțurilor mortuare, cu care încep de fiecare dată lectura. Parcurg pe nerăsuflate numele, vârsta și profesia celor dispăruți, apoi mă înfior la trecerea în revistă a funerarului cortegiu de zaharicale: „om de o mare noblețe sufletească” (de parcă noblețea sufletească ar putea fi și mică), „fire generoasă” (tot zgârciobanul devine generos prin deces), „tată iubitor”, „soț devotat” etc.
Bine-ar fi ca, măcar în linii mari, portretul sufletesc al răposatului să respecte realitatea. Din păcate, cei mai mulți pasageri spre lumea cealaltă nu abundă în calități morale. Ba unii pot purta liniștit chiar titulatura de canalii.
De fiecare dată, încerc să mi-l închipui în viață pe eroul de anunț mortuar: cum stătea cu nervii, ce comportament avea la volan, dacă făcea scandal la beție, câtă sare turna în păpică. Încerc, totodată, să-mi imaginez și ce se ascunde îndărătul formulei „moarte fulgerătoare” sau „lungă și grea suferință”: vreun fulger cardiac purtând numele de infarct, vreun accident de circulație ori vreun cancer lung la vorbă…
Câteodată, se întâmplă să-l fi cunoscut personal pe ăl de-a dat colțul, și-atunci devin trist ca un loc de veci. Naiv ce sunt, încă mai cred că acei pe care-i cunosc n-au niciun drept să moară.
Se spune că cititorii împătimiți de anunțuri mortuare mor ei înșiși cu prioritate, fiind printre primii vizați de cucoana purtătoare de coasă în poșetă. Chiar de-o fi sau nu o fi așa, trebuie să avem permanent în vedere ziua-n care fiecare dintre noi va fi protagonistul unei astfel de scrieri sumbre, dar indispensabile. Vor gândi atunci alții despre noi vrutele și nevrutele de rigoare: dacă ne trezeam mahmuri dimineața, cu cât ne furam la cântar aproapele, ori cât de des mințeam, contrazicând o poruncă divină care nu se aplică niciodată…
În ziua în care vom preda gestiunea și ne vom sui în trenul internațional spre locul unde măselele nu dor și banii nu mai fac două parale, va turna cu anunțuri prin jurnale, care vor sublinia ce pustiu va rămâne Pământul în lipsa noastră.
Aiurea, Pământul fără noi nu pierde nimic!
