Astăzi, suntem martorii și în același timp victimele unei condamnabile răsturnări de valori. Dacă vorbim de valori culturale, fie descoperim o stare de ignoranță aproape totală față de ceea ce ne definește ca entitate națională inconfundabilă în context continental sau mondial, fie identificăm atacuri fără discernământ la adresa sănătății morale a membrilor societății contemporane. Cei mai afectați în ambele situații sunt tinerii, pentru care, astfel, apartenența la o nație și viitorul devin concepte diluate, lipsite de conținut. Încotro ne îndreptăm? Ce este de făcut?
UNESCO definește cultura drept „o serie de caracteristici distincte a unei societăți sau grupă socială în termeni spirituali, materiali, intelectuali sau emoționali”. Cultura reprezintă o moștenire ce se transmite cu ajutorul codurilor de comunicație specifice, cum sunt gesturile ori cuvintele, scrisul și artele, mass-media (presa, radioul, televiziunea), media interactivă (telefonul). În același fel se transmit gesturile, ritualurile, cunoștințele teoretice, normele abstracte, religia. Cultura poate fi însușită prin diverse forme ale memoriei subiective (reflexe, cuvinte, imagini), dar și prin intermediul memoriei obiective (obiecte, peisaje, cărți, numere, reguli etc.). Ce mai au astăzi românii din toate aceste „caracteristici” când vorbim de cultură? Aproape nimic.
Paradoxurile unei strategii guvernamentale
Deși situația pare a fi cunoscută de către factorii guvernamentali de decizie, de vreme ce a fost elaborată și o „Strategie privind patrimoniul cultural național”, ce ar urma să fie implementată până în anul 2013, realitatea cu care ne confruntăm zilnic ne oferă la fiecare pas exemple și situații care dovedesc că totul trăiește doar pe hârtie. Ca un paradox, însăși strategia recunoaște „slăbiciuni ale atingerii obiectivelor strategice”, precum „lipsa unor preocupări sistematice ale autorităților locale privind reinserția monumentelor istorice în spațiul comunitar și valorizarea potențialului lor ca factor de creștere a calității vieții
populației”, „lipsa unor abordări intersectoriale privind punerea în valoare a patrimoniului cultural”, „insuficiența personalului de specialitate”, „deficiențe strategice și manageriale”, „promovare redusă”, „schimburi culturale reduse” etc. Și atunci, să ne mai mirăm că valorile culturale naționale au cam dispărut din conștiința unui neam integrat, mai mult sau mai puțin benevol, într-o comunitate europeană? Unde ne sunt elementele identitare cu care am intrat în această construcție? Unde sunt cetățile dacilor, comorile lor? Unde este literatura autentică a neamului? Unde ne sunt tradițiile, limba vie a neamului, muzica, cinematografia, toate subjugate de fenomene subculturale promovate pe bani grei de aproape toate mijloacele media?
Nu poate exista cultură fără credință
Unii vorbesc de manipulare. Nu se poate însă să nu observăm cum societatea, oamenii sunt împinși, din ce în ce mai mult, spre prăpastia anonimatului, pierderii identității, individualității și a distrugerii adevăratelor valori morale și spirituale care i-au diriguit idealurile în secole și secole de evoluție. Încurajarea lenei, a lipsei de creație, îngustarea orizontului uman, contaminat de droguri, pornografie, alcoolism, slăbirea forței de educație națională, alterarea învățământului etc. duc în final la desacralizarea ideii de apartenență la un neam și un spațiu ale căror fundamente le constituie, în principal, credința și educația ortodoxă. Nu întâmplător, la 17 aprilie 2010, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în cuvântul rostit la Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din Arganda del Rey, Spania, în timpul vizitei pastorale întreprinse în mijlocul românilor ortodocși din această țară, spunea: „Cultura europeană este intim legată de cultul Bisericii, în calitatea ei de comunitate vie, mărturisitoare și rugătoare. De aceea, fără educație religioasă nu putem înțelege istoria și cultura acestui continent creștin și nu putem prețui catedralele, mănăstirile, bisericile, operele de artă în marea lor majoritate inspirate din credința religioasă… Anii grei ai dictaturii comuniste, cu ateismul ei umilitor impus în școlile unui popor religios, ne-au învățat să nu mai dorim o cultură fără credință, știință fără spiritualitate, materie fără spirit, cunoaștere fără comuniune, filosofie fără speranță și, îndeosebi, școală fără suflet, adică educație fără religie, mai ales la vârsta întrebărilor existențiale și a formării spirituale”.
Patriarhia Română conservă și promovează cultura
Că Biserica, instituție de prim rang ce conservă și promovează valorile culturale naționale, desfășoară vaste activități în acest domeniu nu mai este, pentru cunoscători, de mult o noutate. Câteva date din Raportul Sectorului Patrimoniu cultural al Patriarhiei Române pe 2009 vorbesc de la sine despre grija și amploarea acestei misiuni: 133 de muzeografi și gestionari custozi pregătiți în ultimii doi ani; 4.596 de exemplare de carte veche fișate și 275 de icoane și obiecte de cult; peste 22.692 de fișe însoțite de imagini fotografice
s-au adăugat inventarelor evidențelor patrimoniului bisericesc în 2009; anul trecut, 263 de monumente au fost reconstruite, consolidate și restaurate, valoarea totală a fondurilor raportate ridicându-se la 43.796.581,40 de lei. Lor se adaugă numeroase alte programe și proiecte, lucrări de intervenții și conservare, expoziții etc., precum și milioanele de cărți, monografii, pliante, ghiduri ilustrate, casete video, CD-uri puse la dispoziția credincioșilor, vizitatorilor muzeelor bisericești și publicului larg. Deopotrivă cu ele, trebuie menționate și acțiunile mijloacelor media ale Patriarhiei și ale Centrului de pelerinaj „Sf. Ap. Pavel” care, an de an, promovează valorile culturii naționale.
Globalizarea minimalizează valoarea rădăcinilor identitare
„Nu există voință, la modul oficial, pentru a se face ceva cu patrimoniul cultural. În orice țară civilizată, cultura nu consumă, ci, dimpotrivă, produce valori. Este adevărat, există o strategie, există legislație în domeniul protecției și promovării culturii care, din nefericire, nu se aplică. Este un mister de ce nu se face aproape nimic în acest domeniu. Cu cât ne întoarcem mai mult în timp, cu atât segmentul respectiv de istorie este tot mai ignorat.
Tendințele actuale de globalizare tind să minimalizeze din ce în ce mai evident valoarea rădăcinilor și identitatea de neam”, ne-a declarat Aurora Pețan, directorul Editurii „Dacica” și președintele fundației cu același nume.
(Dumitru MANOLACHE, sursa: www.ziarullumina.ro)
