Scenariul primei zile de cazare a studenților Universității „Ștefan cel Mare” Suceava în campusul instituției a arătat cu totul diferit față de scenariul zilelor de cazare din anii trecuți.
Fără forfotă, fără stat la cozi pe aleile campusului, fără îmbulzeală și nervi descărcați pe reprezentanții universității. Cam asta a fost imaginea dimineții zilei de ieri, când studenții din anii III și IV au venit să-și revendice locurile de cămin.
Mai multă zarvă a fost pe holurile căminelor, însă dat fiind faptul că în campusul USV cazarea costă de câteva ori mai puțin decât în chirie, tinerii au așteptat răbdători la rând, declarând că nu vor să renunțe la viața din cămin.
Tinerii au așteptat să completeze și să semneze contractul de închiriere
Studenții cu vechime au fost primii programați să-și ia în primire camerele, planificare de care nu s-a ținut cont dat fiind faptul că au venit să-și ocupe locurile de la studenții din anul I până la masteranzi.
Mulți dintre ei ne-au declarat că au sosit în campus încă de la primele ore ale dimineții și, cu toate că procedurile de cazare au rămas aceleași ca în anii trecuți, aglomerația din campus, cu care erau obișnuiți an de an, a dispărut.
Studenți numeroși s-au adunat la parterul Căminului 4, unde tinerii așteptau să completeze și să semneze contractul de închiriere.
Pe Mirela Tcaciuc, masterandă la Universitatea “Ștefan cel Mare”, am surprins-o la parterul Căminului 4, după trei ore de așteptare.
“Aștept de la ora 7. Suntem mulți și durează până completăm contractele, până achităm. Doamnele de la ghișee se mișcă bine, doar că suntem noi mulți. Cred că va mai dura două ore cel puțin, dar se merită”, spune tânăra.
Câțiva nemulțumiți de procedurile de cazare pe alocuri „amorțite” au existat, încă cei mai mulți se consideră norocoși pentru că au reușit să prindă un loc de cămin, și astfel nu mai trebuie să caute alternative de cazare.
“Am venit de circa o oră și cred că voi mai aștepta două ore, două ore și jumătate. Suntem mulți care așteptăm”, a declarat Mădălina Popa, studentă în anul I.
Pentru a-și lua în primire locurile în cămine, studenții au prezentat o copie după cartea de identitate. Ei încheie cu administratorul un contract de închiriere în care se stabilesc obligațiile și drepturile părților semnatare. Repartizarea studenților în camere se face de către comisia de cazare a facultății și comisia socială studențească de cămin.
Alex Fusa este student în an terminat la Facultatea de Silvicultură. Este din Botoșani, iar pentru a se caza, tânărul mărturisește că a plecat la ora 6 de acasă.
“Aștept de la 8 jumătate. Procedurile nu sunt complicate, dar tot avem de așteptat”, spune tânărul.
Cât despre taxele pe care va trebui să le plătească lunar pentru locul său din cămin, studentul spune că acestea sunt “destul de mari”, însă condițiile sunt bune.
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava are în administrare patru cămine studențești cu o capacitate de 1.050 de locuri. An de an, acestea se dovedesc a fi insuficiente comparativ cu cererea venită din partea studenților.
Pentru anul universitar 2013-2014, studenții vor plăti între 90 și 360 de lei lunar, în funcție de cămin și de facilitățile pe care acesta le oferă, tarifele incluzând plata utilităților, a cablului TV și a internetului.
Cazările se fac până mâine
Cazările vor continua până mâine inclusiv, când este programată ultima serie de cazări pentru masteranzi, familiști și întârziații motivați. Astăzi vor fi cazați studenții din anii I și II.