Constrângeri bugetare

Fără bani pentru Urgențele de la Spitalul Suceava și pentru bolnavii cu TBC și HIV/SIDA

Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean Suceava, finanțată de Ministerul Sănătății (MS), nu mai are bani pentru plata salariilor angajaților și achiziționarea de medicamente și materiale sanitare pentru bolnavi decât până în luna iunie. Probleme financiare se înregistrează și la programele naționale de sănătate destinate pacienților cu TBC și HIV/SIDA din județ, care riscă să rămână în perioada imediat următoare fără tratament. O situație de criză traversează și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava, ai cărei salariați ar putea rămâne de luna viitoare doar cu sporul fix de 11% pentru condiții speciale de muncă.
Așa a declarat ieri, în conferință de presă, directorul DSP Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, care a arătat că a transmis ministerului de resort o adresă prin care a informat asupra situației sumbre care se conturează și a solicitat alocarea sumelor necesare.
Din mai, salariații DSP riscă să rămână doar cu un singur spor “Există deficiențe majore, de ordin financiar, în derularea activității de la UPU, unde bugetul pe 2009 nu ajunge decât până în iunie, și a unor programe de sănătate, cum ar fi programul HIV/SIDA și TBC, unde nu a venit fila de buget. Am făcut demersuri la minister și sperăm la o rectificare a fondurilor pentru că nu ne putem permite să lăsăm Suceava fără Urgențe și pacienții cu afecțiuni grave și costisitoare fără tratament. La DSP, până acum, s-au dat integral toate sporurile, dar din mai nu vom mai avea bani decât pentru sporul fix de 11% pentru condiții deosebite de muncă, pe care îl iau aproape toții angajații”, a subliniat medicul.
De menționat că, săptămâna trecută, șeful DSP Suceava a semnalat dificultăți financiare și la programul prin care se acordă gratuit lapte praf pentru sugarii cu probleme, unde stocurile s-au epuizat de la jumătatea lunii martie.

Recomandări

Tineri medici cu specializare în cardiologie, urgență, urologie și ATI, recrutați de Spitalul Clinic din Suceava

Greutatea sub 1 kg la naștere și malformațiile multiple, printre cauzele care plasează Suceava în topul județelor cu mortalitate la bebeluși

Deșeurile de medicamente de la populația din municipiul Suceava sunt colectate de Spitalul Clinic de Urgență și Spitalul Bethesda

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, l-a felicitat pe Gheorghe Șoldan pentru finalizarea cabinetului stomatologic pentru copii de la Spitalul Județean Suceava

O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale