Riscuri

Fără asistență sanitară permanentă pentru turiștii care trec prin PTF Vicșani

Punctul de trecere a frontierei Vicșani riscă să nu mai poată asigura asistență sanitară non-stop pentru turiști, după ce una din cele patru cadre medii angajate aici și-a dat demisia, iar pe postul rămas vacant nu se mai pot face încadrări. Șeful Autorității de Sănătate Publică (ASP) Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, a arătat că a cerut responsabililor de la București acceptul pentru angajarea unui alt asistent, având în vedere că noile reglementări legislative nu-i mai permit să plătească ore suplimentare cadrelor medii rămase.
„La Vicșani, necesarul ar fi fost de cinci asistenți medicali. Dacă nu se deblochează postul, va fi imposibil de asigurat permanența cu trei oameni. Turiștii nu vor mai avea de la cine primi îngrijiri sau pastile în cazul în care li se face rău”, a spus Lăzăreanu.

Recomandări

Măsuri ce vor fi luate de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava

Peste 200 de ghiduri cu recomandări, distribuite de Poliție în cadrul campaniei ,,Sărbători de Iarnă în Siguranță”

84 de asistenți medicali au plecat anul trecut peste graniță, la lucru