Pe 2 aprilie, la Rădăuți, Fântâna Albă și Mănăstirea Putna au fost comemorate victimele masacrului din 1 aprilie 1941 de la Fântâna Albă.
La ora 9 dimineața a început, la Biblioteca Municipală din Rădăuți, ședința solemnă a Comisiei Românilor de pretutindeni din cadrul Senatului. Alături de senatorii Marcel Bujor, Viorel Badea, Marin Nicolae și Mihai Neagu, au luat cuvântul și deputatul Sanda Ardeleanu, primarul Rădăuților, Aurel Olărean, vice-președintele Consiliului Județean Suceava, Alexandru Rădulescu, profesorii Petru Bejenariu și Radu Vizitiu, Constantin Rusanovschi de la asociația Pro Basarabia și Bucovina, starețul Mănăstirii Putna, arhimandrit Melchisedec Velnic.
După încheierea ședinței, cei prezenți s-au îndreptat către Fântâna Albă. De la graniță, Consulul României la Cernăuți, doamna Eleonora Moldovan, i-a condus către locul masacrului. Aici au fost întâmpinați de către reprezentanți ai românilor, ai asociațiilor și școlilor românești din Regiunile Cernăuți și Transcarpatia și de oficialități ale statului ucrainean din Regiunea Cernăuți. După un dialog legat de modul în care jertfa celor uciși aici pentru dorința de a fi liberi poate ușura apropierea celor două state vecine, din încredințarea Episcopului Meletie al Hotinului a fost săvârșită slujba Parastasului, de către starețul Mănăstirii Putna și protopopul de Storojineț, Vasile Covalciuc, alături de preoții din satele românești din zonă.
O parte dintre senatori au mers apoi împreună cu Consulul României la o întâlnire cu președintele Consiliului Regional Cernăuți, Mihailo Găiniceru, iar ceilalți s-au îndreptat către Putna. Aici, la troița ridicată de către Departamentul pentru Românii de pretutindeni în memoria victimelor de la Fântâna Albă, a fost săvârșită din nou o slujbă de pomenire. A urmat un moment artistic al elevilor de la liceul „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, organizat de directorul liceului, Cătălin Angelo Bărbuț, și de profesorul de religie, Vasile Schipor, în cadrul parteneriatului liceului cu Mănăstirea Putna. Poeziile și cântecele inspirate de evenimentele de la Fântâna Albă, dar mai ales citirea de către eleva Anamaria Crețan a mărturiei lui Gheorghe Crăsnaru, unul dintre puținii supraviețuitori ai masacrului, i-au sensibilizat profund pe toți cei prezenți și au adus speranța că, după 73 de ani, jertfa celor căzuți atunci este vie și lucrătoare în sufletele românilor. Președintele Comisiei Românii de pretutindeni, senatorul Marcel Bujor, i-a invitat să prezinte recitalul lor peste un an, în Parlamentul României.
Trei aspecte au revenit în cuvintele rostite în această zi. Primul este cel al caracterului de jertfă al celor care au murit. „Jertfa unui popor dă viață și înnoiește, așa cum jertfa lui Hristos ne înnoiește pe noi. Și în 1989 se striga în Piața Revoluției «vom muri și vom fi liberi». Cum poți să mori și să fii liber? Nu altfel decât în Dumnezeu. Dumnezeu Preabunul să îi așeze acolo sus cu sfinții și sunt convins că ei fac parte din martirii neamului” (arhim. Melchisedec). „Ne aducem aminte de acești fericiți martiri ai noștri. Ei au înțeles ce înseamnă sensul libertății, ei au înțeles că dragostea de Dumnezeu și de neamul lor îi va duce la mântuire. De aceea va trebui să cultivăm ceea ce au făcut acești oameni ca un model de căutare a libertății și a identității” (senator Viorel Badea).
Toți cei prezenți au vorbit despre necesitatea informării și formării tinerilor. În cuvintele doamnei Sanda Ardeleanu: „Pe baricada libertății, a păcii, a democrației, nu avem voie să adormim nici o clipă. Aceste momente sunt hrana spirituală a noastră, a identității noastre românești, de aici ne tragem seva. Trebuie să fim conștienți de trecutul nostru pentru a putea vorbi despre prezent și pentru a putea clădi viitorul. Nu va trebui precupețit nici un efort pentru ca noi, generația care este în măsură să transmită aceste valori, să o facem zi de zi pentru copiii și tinerii noștri.”
I-am întrebat pe unii dintre senatorii prezenți „Dacă ați fi un copil din nordul Bucovinei, ce ați fi dorit să facă statul român pentru dumneavoastră?”. Iată răspunsurilor lor: „Statul român ar trebui să investească mai mult și în copiii din România, pentru că ne pleacă din țară copiii, specialiștii, și, în cei din nordul Bucovinei și de dincolo de Prut, fiindcă toți suntem români” (Marcel Bujor); „Am primit o lecție de viață. Ei au un dor de țară foarte mare și au un sentiment de abandon, motiv pentru care noi, de la nivelul cel mai înalt, trebuie să găsim soluții” (Marin Nicolae); „Aș fi vrut ca patria mumă să mă ocrotească” (Mihai Neagu).
Viorel Badea a promis că se vor face recomandări către Ministerul Educației Naționale pentru includerea în manualele de istorie mai detaliat a unor evenimente de acest gen: „«Generația Facebook» trebuie să știe foarte bine că fără a avea aceste momente de demnitate națională noi nu existăm”.
(A consemnat protos. Dosoftei DIJMĂRESCU, Mănăstirea Putna)