Fapta cea bună

Această luare-aminte cu care vă sfătuim, trebuie să aibă două scopuri: mai întâi să vedem pe Domnul înăuntrul, cu ochii noștri sufletești, să stăm înaintea Lui închinându-ne, rugându-ne și lăudându-l cu mulțumire și aducându-i jertfă evlavia noastră, la jertfelnicul inimii noastre. Al doilea, să luăm seama în toate faptele, cuvintele și gândirile noastre, și să nu ne abatem nicidecum de la fapta bună, ci să vedem cu un ochi pe Domnul, cerându-i Lui darul și ajutorul, iar cu celălalt buna rânduială și petrecerea noastră; și astfel să întrebuințăm lumina pe care El ne-a dat-o, pe de o parte spre întrebuințarea și cugetarea lucrurilor dumnezeiești, luând aminte la Făcătorul de bine Dumnezeu, iar pe de altă parte, la toate câte suntem datori a face. Și dacă nu vom putea să avem această luare-aminte totdeauna, să ne silim să avem măcar cea mai multă parte a vieții noastre, că nu ne împiedică la aceasta lucrările trupului. Ci în aceasta poate inima să stea liberă, ca să se depărteze adesea de grijile lumii și să se ascundă în rănile Domnului.
Dar fiindcă la fapta cea bună sunt două greutăți, una, de a cunoaște binele de rău, și alta ca să biruiești pe una și să săvârșești pe cealaltă. La una îți trebuie neadormită luare-aminte, și la a doua, putere și multă osârdie; și de va lipsi una din aceste două, rămâne lucrul nostru nesăvârșit.
(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, sursa: doxologia.ro)