Fantoma

Am scris și am vorbit despre multe situații din societatea în care trăim cu toții. Am râs. Am plâns. Ne-am enervat împreună. Degeaba. Astăzi vă propun altceva. O mostră din viitorul meu roman. Uneori ne simțim mult mai bine pe tărâmul ficțiunii.
„Plouă cu găleata. Îmi place vremea asta. Privesc prin geamul mizerabil al crâșmei în care am intrat să mă încălzesc. Același trafic pe care-l înjur zilnic. Aceiași șoferi care parcă au obținut permis de conducere în nu știu ce țară africană. Jucându-se cu machete. Cică așa se promovează examenul auto acolo. Primești o hartă. Și o mașinuță. Galbenă sau roșie. Instructorul îți spune unde trebuie să ajungi, iar tu pur și simplu plimbi jucăria pe hartă. Și gata. Ai obținut permis. Semnezi frumos cu degetul și ești fericitul posesor al dreptului de a conduce autovehicule. Cine e ca tine?
– Domnul ce anume dorește?
Voce pițigăiată care mă zgârie pe timpane. Mă uit la ființa care a emis-o. În fața mea stă o creatură ce pare venită de pe altă planetă. Are părul vopsit albastru. Un cercel în nas. Unul în sprânceana stângă. Mestecă gumă și o face cu un mare simț de răspundere. Glandele salivare chinuite produc în neștire. Prudent, mă dau puțin înapoi. Nu de alta, dar nu aș vrea să mă scuipe. Mai posedă această formă de viață un nas încovoiat cu un neg proeminent. Dinții îi sunt ca de cal. Lungi și lați. În unul din ei are o piatră. Probabil prețioasă. Cine știe? Umerii înguști și tricoul ce stă ca pe gard completează aspectul unei ființe de sex nedefinit. În vremurile astea e normal ca fetele să aibă pieptul cât al băieților. Sau invers. La naiba! S-or fi inversat și hormonii. Așa e când ovarele produc doar testosteron. Nu degeaba sunt atâția ani de mișcări feministe. Au obținut ce au vrut.
– Domnul dorește multe. Momentan însă doar un ceai cu rom și un pic de liniște.
– Cool. Bună alegere. Ceaiul să fie de al casei? pițigăiește ea sau el, făcându-mi din ochi.
– Să fie. Romul separat, da?
Dă din cap și dispare. Rămân singur cu gândurile mele. Mâinile îmi tremură nervos. E sevrajul de nicotină. În spelunca asta însă se poate fuma. La ce faună mișună pe aici, sunt sigur că o țigară normală e motiv de râs. Scot pachetul. Dau să scot și bricheta din buzunar când îmi apare brusc în fața ochilor un chibrit aprins. Înclin capul și aprind țigara. Apoi ridic privirea. În fața mea stă o femeie foarte elegantă. Contrastează tare cu peisajul, motiv pentru care nenumărate priviri o urmăresc curioase. Are un aer vintage. O fi din cauza faptului că poartă o pălărie cu boruri largi și un voal de mătase? Posibil. Nu vreau să gândesc mai departe. Lasă chibritul aprins în scrumieră. Mă înclin ușor și mulțumesc pentru foc.
– Vă deranjează dacă iau loc? mă întreabă cu o voce plăcută. Cu o dicție extrem de clară.
Mă ridic. Trag un scaun și aștept să se așeze. O privesc cum își scoate mănușile de catifea. E o adevărată artă. Între timp apar ceaiul și romul. Doamna comandă o cafea. Mă privește în tăcere. Fac la fel.
– Vă rog să-mi iertați abordarea. V-am recunoscut și a fost un mare impuls să vă cunosc personal. V-am citit toate cărțile. Sunt fascinată de modul în care scrieți.
Dau să răspund, dar își duce degetul la buze.
– Nu e cazul să faceți paradă de modestie acum. Sunteți bun și știți asta. La fel ca toți cititorii dumneavoastră. Vă rog dăruiți-mi un autograf pe volumul acesta.
Scoate din poșetă cel mai nou roman al meu. „Mr. Perfect”. Îmi oferă un stilou cu capac de aur.
– Pentru cine scriu?
– Pentru Carmen, îmi răspunde simplu.
Scriu frumos pe prima pagină. Ofer stiloul și cartea. Între timp a sosit și cafeaua ei. Scoate o tabacheră. O deschide. Ia o țigară. Are și un portțigaret. De data asta îi ofer eu foc. Trage cu sete. Apoi gustă cafeaua.
– Am o ofertă pentru dumneavoastră.
Își scoate pălăria. Are părul prins într-un coc foarte sofisticat. Mă fixează cu o privire care parcă trece prin mine. Doi ochi negri. Bezne care mă scrutează. Nu-i spun nimic. Îmi înfig și eu ochii în ai ei. Gheața întâlnește întunericul. De multe ori mi s-a spus că în momente de concentrare am ochi cenușii. Acum e unul. Încerc să o simt. Să citesc în ea. Să-i văd trecutul. Să-i desfac viața în imagini. Nu reușesc. Două priviri ce se anulează reciproc. De nu am fi vorbit, m-aș fi îndoit profund că e vie. Nu am avut așa un eșec vreodată. Pot rezona cu frecvența mentală a oricărei ființe. Timpul trece. Întuneric. Gheață. Întuneric. Gheață. Cedez primul și cobor privirea.
Magia se destramă. Suntem în aceeași speluncă. Aprind o țigară. Trag cu atâta sete din ea încât a ars până la jumătate. Sorb din ceai și îmi vine să vărs. Caut rapid romul și îmi promit că nu voi mai cere vreodată pe nicăieri specialitatea casei. Mai ales când sunt servit de ființe greu de clasificat în rasa umană.”