În urmă cu mai bine de 76 de ani, la Fântâna Albă, în poiana Varnița, s-a scris una dintre cele mai negre pagini din istoria recentă a românilor din Bucovina. Din păcate, poiana Varnița, locul unde un număr foarte mare de persoane, într-o majoritate covârșitoare de naționalitate română, și-au pierdut viața este lăsată uitării în cea mai mare parte a anului.
Mai grav este că la Cernăuți funcționează mai multe organizații românești, unele din ele primind finanțări serioase din partea statului român, prin Departamentul Românilor de Pretutindeni. Din păcate, poiana Varnița pare uitată de toată lumea, iar gloanțele mitralierelor soldaților sovietici de la 1 aprilie 1941 șuieră și acum. Nu au răceala plumbului, ci greutatea indiferenței și nepăsării.
Un peisaj grotesc și care nu face deloc cinste României
Poiana care acum 76 de ani era scăldată în sânge arată acum jalnic. Dalele care s-ar putea traduce ca oareșce alei abia se văd din iarba care are și aproape un metru înălțime.
Troița pe care scrie neutru „Bucovinenilor, victime ale evenimentelor tragice de la 1 aprilie 1941” se degradează treptat și bucăți din ea sunt deja sărite. Alte cruci pe care au fost amplasate ștergare cu motive naționale ucrainene sunt și ele lăsate în voia sorții.
De la manifestările care au loc pe 1 aprilie au rămas și câteva coroane de flori. În mod firesc, se poate spune, atârnă jalnic pe lângă troiță. De fapt, sunt parte integrantă dintr-un peisaj grotesc și care nu face deloc cinste României.
Ceva mai încolo, în pădure, se află o cruce din piatră ridicată de societatea „Arboroasa” din Cernăuți. Și aici o coroană de flori era căzută într-o rână, iar câteva lumânări stăteau pe soclu așteptând ca cineva să le aprindă pentru a da lumină morților de acum mai bine de șapte decenii.
Un loc atât de important pentru istoria noastră, aflat la doi pași de graniță, de altfel de acolo din poiana Varnița se vede tărâmul românesc, este lăsat să-și plângă singur nenorocirea. Poate că așa îi este dat neamului românesc, să-și uite și să-și abandoneze istoria și să ignore moartea unor oameni nevinovați.
Dintre toate relele trebuie să remarc faptul că pe drumul spre poiana Varnița autoritățile ucrainene au amplasat indicatoare din loc în loc, astfel încât nu mai mergi chiar în necunoscut, deși vechiul drum este unul de pământ extrem de denivelat. Se poate merge, în schimb, pe un drum forestier mai bun, dar și pe aici ai nevoie de un ghid sau de cunoștințe mai clare despre poiana Varnița pentru a nu te rătăci.
Ce s-a întâmplat la 1 aprilie 1941
Potrivit datelor istorice prezentate de Wikipedia, la începutul anului 1941, NKVD a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniței în România. Se întâmpla după ce URSS a înglobat Nordul Bucovinei în urma pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939.
„Drept urmare, la 1 aprilie 1941, un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuții-de-Sus, Pătrăuții-de-Jos, Cupca, Corcești, Suceveni), purtând în față un steag alb și însemne religioase (icoane, prapuri și cruci din cetină), a format o coloană pașnică de peste 3.000 de persoane și s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română. În poiana Varnița, la circa 3 km de granița română, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească. După ce coloana a ignorat somația, sovieticii au tras în plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Supraviețuitorii au fost urmăriți de cavaleriști și spintecați cu sabia. După masacru răniții au fost legați de cozile cailor și târâți până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost îngropați, unii fiind în viață încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morți sau muribunzi”, se specifică pe site-ul Wikipedia.
Nici până în ziua de astăzi nu se știe exact numărul persoanelor care au murit în poiana Varnița, iar cifrele variază foarte mult, în funcție de sursă, de la câteva zeci până aproape de 3.000 de oameni.
Cert este că cei mai mulți dintre cei care și-au pierdut viața erau români, aceasta fiind și explicația pentru care doreau să treacă în patria mamă.
