Fanfara Ciocârlia, aflată la primul său turneu în România, la 16 ani de la lansare și după tot atâția în care a ridicat în picioare săli de spectacole pline ochi, din toate colțurile lumii, a vorbit pentru MEDIAFAX despre succes, primii bani câștigați și mândria de a cânta muzică lăutărească altfel.
Cei 12 membri ai fanfarei sunt reprezentați în relația cu presa și cu eventualii clienți de managerul și descoperitorul lor, Henry Ernst – un german care are mare grijă ca nimic din ce se întâmplă în ansamblu să nu fie întâmplător -, și de liderul tarafului, Ioan Ivancea. „Fanfara Ciocârlia cântă. De interviuri se ocupă Ivancea. Așa am stabilit noi și așa rămâne”, insistă Ernst, adăugând vizibil iritat că, „dacă nu aveau succes în afară, nu îi băga nimeni în seamă în România. Că așa e aici. Băieții ăștia sunt buni, dar tot nu scapă de stigmatul de țigani. Dar nimeni în lume decât ei ar putea cânta așa”.
Însă, dincolo de revolta managerului, bărbații care fac parte din Fanfara Ciocârlia sunt mândri de etnia lor și de ce au realizat în cei 16 ani de când s-au constituit în taraful care se reinventează permanent de dragul muzicii și al succesului, sunt mândri că au cântat la gala premiului Nobel pentru pace din 2012 și că au fost pe aceeași scenă cu nume mari precum Jennifer Hudson, Seal, Ne-Yo, Sarah Jessica Parker și Gerard Butler, dar mai ales că au reușit să ridice în picioare distinsa asistență.
De-a lungul timpului, Fanfara Ciocârlia s-a făcut cunoscută și iubită în întreaga lume, are apariții în mai multe filme și interpretări inedite ale unor piese celebre, cum ar fi tema muzicală a seriei „James Bond” și „Caravana” lui Duke Ellington, cărora le-a impregnat amprenta muzicii rome. Varianta lor pentru piesa „Born To Be Wild” a fost inclusă, în 2006, în filmul „Borat”.
Prezentăm integral interviul acordat de Ioan Ivancea, liderul Fanfarei Ciocârlia, agenției MEDIAFAX:
Reporter: Când s-a format Fanfara Ciocârlia?
Ioan Ivancea: Fanfara s-a format acum 16 ani. Noi am crescut împreună, în satul Zece Prăjini, la 35 de kilometri distanță de Roman, un loc unde fanfara era de bază mai ales la nunți. După ’90, când a căzut industria, părinții noștri au revenit la țară, iar fanfara și-a pierdut din influență. Oamenii nu mai aveau posibilitatea să plătească 10-12 inși la nuntă. Plăteau trei sau patru, o formație mai restrânsă, așa că a fost o perioadă în care nu am mai știut ce-i aia fanfară. Însă am fost descoperiți de managerul nostru, Henry Ernst, care ne-a adus împreună pe toți 12.
Așa, primele noastre concerte au fost în străinătate, în 1996 și în primăvara lui ’97. În anul acela am venit acasă cu bani de Paști.
Rep.: Mulți bani?
I. I.: Ei, erau ceva, nu mai știu câți. Nu foarte mulți, dar cât să facem Paștele un pic mai sus față de ăilalți. Important este că a fost un început extraordinar de frumos și de bun, datorită căruia am ajuns să fim cunoscuți în toată lumea.
Rep.: Care este mesajul pe care îl transmiteți cu muzica voastră în toată lumea?
I. I.: Ducem mai departe ceea ce facem noi cel mai bine și cred că transmitem fericire. Că e sală mare de spectacole, că e bar sau club, oamenii încep să cânte și să sară. Deci, mesajul nostru este fericirea.
Rep.: Sunteți cunoscuți drept cea mai rapidă fanfară din lume. În ce constă această tehnică?
I. I.: Pentru noi, e foarte simplu: cântăm repede. De fapt, este vorba despre o tehnică specială pe care am moștenit-o și pe care am dezvoltat-o. În regiunea de unde provenim noi, așa se cântă și, în general, folclorul românesc este mișcat. Iar, ca să mergi să faci ceva deosebit față de alte trupe de suflători – pentru că în orice formație care vrea să ajungă undeva trebuie să existe ceva diferit de restul -, trebuie să inventezi. Așa că am început să cântăm mai repede decât toate fanfarele, am început să prelucrăm folclorul pe care îl știm și am vrut să îl aducem în prezent, după care am trecut la alt stil, să adaptăm piese rock, deci să facem mult mai mult decât alte trupe de suflători
Rep.: Apropo de stiluri, am văzut că la concertele voastre publicul se comportă ca la un eveniment rock. Cum îi simțiți pe străini la impactul cu muzica lăutărească?
I. I.: Publicul din străinătate este receptiv și, în general, publicul nostru este receptiv la muzica noastră. Și sperăm ca și în România să se întâmple acest lucru. Oamenii apreciază ceea ce este făcut din inimă, ei te simt. Noi mergem pe scenă să transmitem acest lucru, nu să facem o piesă ca să treacă timpul, să ne luăm banii sau să se termine concertul să mergem să ne culcăm. Când suntem pe scenă, trăim muzica, iar publicul simte lucrul ăsta. Dacă pe scenă nu dăruiești ceea ce simți și ceea ce trebuie omului din fața ta, atunci nu mai merge nicăieri ca artist. Publicul cunoaște foarte bine muzica noastră și suntem mulțumiți, pentru că facem ceea ce trebuie și primim în schimb ce avem nevoie.
Rep.: Ați primit mesaje mai deosebite din partea publicului la final de concert?
I. I.: După ce terminăm concertele, nu prea ieșim să stăm de vorbă cu fanii, pentru că nu ne place să dăm autografe. Când vii de pe scenă și ești obosit și transpirat, unul vrea să te pupe, altul vrea să te ia în brațe, altul vrea să îi dai autograf pe burtă… și nu prea facem asta, mai ales că noi susținem concerte de cel puțin două ore. Asta nu înseamnă că nu avem timp pentru fanii noștri, care, în general, ne laudă felul cum am cântat.
Rep.: Care este cel mai tânăr și care este cel mai în vârstă membru al Fanfarei Ciocârlia?
I. I.: Cel mai tânăr membru este și cel mai nou în trupă – Crăciun, care are 22 de ani -, iar cel mai în vârstă este Rădulescu, care are 66 de ani.
Rep.: Cine vă sunt concurenții pe piața muzicală pe care o reprezentați?
I. I.: În ceea ce facem noi nu avem nici un fel de concurență.
Rep.: Cum a fost recitalul de gala decernării premiului Nobel pentru pace?
I. I.: Imaginați-vă ce am simțit noi, ca trupă românească, să fim pe o asemenea scenă și să cântăm lângă Seal, Ne-yo, Laleh și Kylie Minogue… Am cântat două piese – una tradițională și o alta regândită de noi, în maniera Fanfarei Ciocârlia – și am fost foarte apreciați. Am fost prima trupă care a ridicat sala în picioare. Oslo a fost o întâmplare deosebită pentru noi, un lucru pe care îl meritam. Din păcate, noi nu am prea fost apreciați în România, dar asta este altceva.
Rep.: Cum v-ați decis să susțineți un turneu în România, primul după 16 ani de la lansare?
I. I.: Am mai concertat în România. Decizia unui turneu așa de târziu a venit în primul rând din cauza timpului pe care l-am avut. Am mai avut concerte în România, la TIFF (Festivalul Internațional de Film Transilvania, n.r.), la Sibiu, la Sala Palatului din Capitală… După aceea, în limita timpului pe care l-am avut – pentru că trebuie să ne onorăm contractele din străinătate -, am făcut niște compromisuri și am ajuns să facem și puțină gălăgie în România.
Rep.: În turneul din România veți fi în formație completă?
I. I.: Sigur. Altfel nu se poate. Nu a existat să cântăm altfel, pentru că fiecare are rolul lui în fanfară. 11 fără 1 nu se poate.
Rep.: În afară de piesele pe care le prelucrați, aveți și compoziții proprii?
I. I.: Sunt câteva, dar, de obicei, prelucrăm piesele. Știți cum se procedează în ziua de astăzi? Oricine poate să spună „piesa e a mea”, dar noi trebuie să fim modești. Prelucrăm piese și o facem așa cum putem.
Rep.: Care este spiritul fanfarei Ciocârlia?
I. I: Este cel mai bun spirit din lume – este veselie, bucurie și glumă. Întotdeauna. În 16 ani nu am avut discuții, suntem ca o familie, prelucrăm piesele împreună, lucrăm împreună la tot.
Primul turneu național
Fanfara Ciocârlia a demarat, marți, primul turneu național, la Timișoara, în Porky’s Pub. Turneul va continua în următoarele orașe: București (miercuri, în Silver Church), Cluj-Napoca (joi, la Fabrica de Bere), Iași (sâmbătă, la Curtea Berarilor Timișoreana), Suceava (duminică, la Club Padrino), Brașov (30 aprilie, la Tequila Club), și Sibiu (1 mai, la Pub Ursus).
Cu opt albume lansate și peste 1.200 de concerte susținute în cei 16 ani de carieră, Fanfara Ciocârlia este considerată un bun exemplu de succes – „Un sunet extrem de puternic”, era caracterizată într-un articol al publicației The Times of London maniera interpretativă a formației de lăutari români.
Fanfara Ciocârlia a obținut, în 2006, prestigiosul premiu muzical al Radio BBC, la categoria muzică europeană, iar despre DVD-ul documentar „Brass On Fire” (2002) revista Songlines a scris că stabilește un „nou standard pentru documentare muzicale”.
