Familiile atestate să adopte copii vor fi anunțate când intră pe lista de potrivire teoretică



Familiile atestate să adopte copii vor fi alertate prin email sau sms atunci când intră pe o listă de potrivire teoretică cu un copil, măsura fiind necesară viitorilor părinți care, în lipsa informațiilor, renunță să își reînnoiască atestatele, a declarat, pentru MEDIAFAX, șeful ORA, Bogdan Panait.
Președintele Oficiului Român pentru Adopții (ORA), Bogdan Panait, a declarat, miercuri, că anul viitor va fi pus la punct un sistem prin care familiile atestate pentru adopție să fie alertate, prin email sau sms, de fiecare dată când intră pe o listă de potrivire teoretică cu un copil adoptabil.
Panait a precizat că o astfel de măsură este necesară întrucât, în prezent, cei care obțin atestatul pentru adopție nu primesc nici o informație ulterior și, având în vedere că sunt puține cazurile în care adopția se face în mai puțin de un an, foarte mulți sunt descurajați și renunță la ideea de a adopta.
În plus, ORA intenționează să publice pe site o listă cu numărul de copii adoptabili la nivel național și cu profilul lor (vârstă, starea de sănătate), astfel încât familiile care adoptă să știe în permanență caracteristicile copiilor declarați adoptabili.
De asemenea, direcțiile județene de asistență socială și protecția copilului ar putea organiza periodic întâlniri cu familiile care doresc să adopte, astfel încât acestea să poată cere și primi informațiile de care au nevoie.
Potrivit Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, republicată 2012, procesul de potrivire include o componentă teoretică și una practică.
Potrivirea teoretică se inițiază de către ORA pentru copiii aflați în evidența sa și care urmează să fie încredințați în vederea adopției, prin identificarea și selectarea din Registrul național pentru adopții a persoanelor/familiilor atestate care răspund în cea mai mare măsură nevoilor copiilor.
Lista persoanelor/familiilor se transmite de către ORA direcției de la domiciliul copilului, pentru continuarea demersurilor de potrivire.
Selecția celei mai potrivite persoane/familii care urmează să parcurgă etapa potrivirii practice se realizează de către compartimentul de adopții și postadopții din structura direcției, numai din lista transmisă de ORA.
La finalul procedurii de potrivire, compartimentul de adopții și post-adopții din cadrul direcției întocmește un raport de potrivire, în care sunt consemnate concluziile referitoare la constatarea compatibilității dintre copil și persoana/familia adoptatoare, precum și propunerea vizând sesizarea instanței judecătorești pentru încredințarea copilului în vederea adopției.
După întocmirea raportului de potrivire, direcția în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului sesizează, în maximum cinci zile, instanța judecătorească, pentru încredințarea copilului în vederea adopției.