Familii din Broșteni, Cornu Luncii, Dărmănești și Capu Câmpului, ajutate de Consiliul Județean

Zece familii ale căror case au fost afectate de incendii vor primi fonduri de la Consiliul Județean

Zece familii ale căror locuințe au fost afectate de incendii vor primi un sprijin financiar din partea Consiliului Județean Suceava. Potrivit unui proiect de hotărâre care urmează să fie aprobat în ședința de miercuri, 30 aprilie a.c., a Consiliului Județean, patru familii din orașul Broșteni vor primi fiecare câte 2.000 de lei. Cele patru familii locuiesc la ultimul nivel al blocului din Broșteni care a luat foc la sfârșitul lunii martie, în urma unui incendiu provocat intenționat. În incendiu a ars acoperișul blocului, iar cele mai afectate au fost apartamentele de la ultimul nivel. Sprijin financiar pentru refacerea locuințelor afectate de incendii vor primi și mai multe familii din Cornu Luncii, Dărmănești și Capu Câmpului – Păltinoasa. De precizat că prin hotărârea care urmează să fie adoptată miercuri, Consiliul Județean Suceava urmează să aloce o sumă totală de 45.000 de lei pentru 20 de persoane aflate în extremă dificultate. Jumătate dintre aceste persoane vor primi sume cuprinse între 1.000 și 4.000 de lei pentru tratamente și intervenții medicale, iar jumătate vor primi fonduri pentru refacerea locuințelor afectate de incendii.

Recomandări

Surpriză pentru 11 familii din Broșteni: suceveni inimoși le-au oferit frigidere și aragaze noi, în locul celor îngropate în mâlul adus de inundații

1.000 de ghiozdane pregătite pentru elevii din Broșteni, Stulpicani, Ostra și Frasin-Doroteia îi așteptă pe copii la școală

Aproape 40 de școli și grădinițe au fost relocate, unele în pridvorul bisericii, în cămine culturale sau în clădirile unor firme

1.000 de ghiozdane pentru elevii din localitățile sinistrate și pentru copii din familii defavorizate

Episcopia Maramureșului și Sătmarului se alătură Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților pentru a readuce speranța în Broșteni

Peste 50 de artiști urcă pe scenă la Iulius Mall Suceava pentru un concert caritabil: Direcția 5 și Nicolae Furdui Iancu, printre invitați