Un groaznic accident rutier a avut loc luni dimineață, pe E 85, în zona localității Pătrăuți, după ce șoferul unui autotren a pătruns pe sens opus și a lovit în plin un autoturism Volvo condus de o femeie în vârstă de 51 de ani, care venea cu trei dintre fiicele sale spre Suceava.
Este genul de accident cel mai revoltător, cel mai dramatic, un colos intrat pe contrasens, urmat de un impact în care nu a mai contat nici că mașina în care se aflau cele patru este una puternică, cunoscută ca foarte robustă în caz de impact.
Conform primelor cercetări ale polițiștilor, în jurul orei 07:30, Mihai Talpan, în vârstă de 31 de ani, din comuna Dorna Arini, în timp de conducea ansamblul auto format din cap tractor și semiremorcă pe DN 2, pe raza comunei Pătrăuți, pe direcția Suceava către Siret, a pătruns brusc pe sensul opus de mers, unde a lovit frontal autoturismul marca Volvo care circula din direcția Siret către Suceava.
În urma accidentului rutier a rezultat decesul femeii care conducea autoturismul Volvo, Daniela Semeniuc, din Dărmănești. Femeia nu a avut șanse de supraviețuire, având în vedere că impactul a fost chiar pe partea sa. Ea a fost găsită încarcerată în mașină, fără funcții vitale.

- Toate cele trei fete au leziuni grave. Două sunt în stare critică
Încarcerate în mașină erau și cele trei fiice ale femeii, cu vârstele de 15, 17 și 21 de ani.
După cum a arătat Alin Găleată, ofițerul de informații publice al ISU Suceava, un coleg pompier, care mergea spre serviciu, la Detașamentul Rădăuți, a fost primul care a oprit la fața locului și a sunat la 112.
Tot acest pompier a fost și cel care, ajutat de alți martori, le-a evacuat pe cele trei fete din mașină, în condiții de siguranță.
Două dintre fete, cea de 15 și cea de 21 de ani, au fost intubate de personalul medical de la fața locului, cu multiple traumatisme. Cele două erau luni internate pe secția ATI, ambele în stare gravă, cu prognostic rezervat.
Singura în stare stabilă, dar cu multiple traumatisme, era fata în vârstă de 17 ani, care a fost băgată ieri în sala de operație.

- Manevra bruscă a șoferul autotrenului
Bărbatul care conducea vehiculul greu circula dinspre municipiul Suceava și, conform martorilor, a pătruns pe sens opus, pentru că nu a putut opri la timp în spatele unei mașini din față. Este un scenariu previzibil, având și imaginile care surprind de la distanță accidentul.
Cu alte cuvinte, șoferul autotrenului nu ar fi păstrat distanța regulamentară în mers, și pe fond de carosabil ud.
Sunt însă și alte variante luate în calcul, care însă vor conta mai puțin.
Femeia care a murit mergea spre Suceava cu cele trei fiice, cele două minore care mergeau la școală și fata mai mare, în vârstă de 21 de ani, care mergea la serviciu.
Ancheta polițiștilor continuă față de șoferul autotrenului, privind infracțiunile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
