– Două surori din Pleșești – Vulturești au rămas orfane de tată, după ce acesta a murit într-un accident petrecut în străinătate
– Mama fetelor este și ea plecată să muncească în Italia, pentru a avea cu ce să le crească
– Găbița și Sabina au rămas în grija bunicilor din partea mamei
Două minore, Găbița și Sabina Ivan, și-au pierdut tatăl în anul 2004, după ce acesta a suferit un accident mortal în Italia. Bărbatul era plecat în străinătate pentru a munci pe bani mai mulți, dar viața i-a fost curmată, mult prea repede, de o blestemată de motocicletă. Găbița este în clasa a VI-a, iar Sabina a trecut în clasa a IV-a. Ele stau acum în casa bunicii materne, Virginia Pascaru. Până la moartea tatălui, fetele au locuit la Petia – Bunești, unde părinții stăteau cu bunicii din partea tatălui, numai că după moartea bărbatului, lucrurile au luat o altă întorsătură. Nicoleta Ivan, mama fetelor, a fost învinuită de soacra sa că din cauza ei și-a pierdut băiatul, „pentru că ea l-a îndemnat să plece la muncă în străinătate, pentru bani mai mulți”. Femeia a fost nevoită să-și aducă bărbatul din Italia în sicriu, să-l îngroape, și, după aceea, să-și ia fetițele și să se mute în casa părintească. Condițiile de aici nu erau nici pe departe dintre cele mai bune, așa că primul gând a fost că trebuie să plece la muncă în străinătate pentru a avea cu ce să-și hrănească copiii. A ales tot Italia, pentru că acolo era plecată o soră de-a ei mai mare, Nicoleta provenind dintr-o familiei cu 8 copii, patru fete și patru băieți. A muncit pe brânci până a reușit să adune ceva bănuți cu care și-a construit două camere, lipite de casa părinților. În aceeași curte mai locuiește și Niculai Pascaru, unul dintre fiii familiei Pascaru, care, la rândul său, este căsătorit și are un copil mic. Și această familie trăiește doar dintr-un salariu, cel al lui Niculai. Sora sa, Nicoleta, are acum 31 de ani, și nu s-a gândit, încă, să-și refacă viața lângă un alt bărbat. Cel puțin așa susține mama sa, Virginia, care duce greul casei. „Soțul meu, Mihai Pascaru, este nevăzător. Nepoatele au crescut, sunt mari, trebuie să le port grija să nu pățească ceva. Am responsabilitate dublă. Fiică-mea le trimite pachete, haine, le-a luat telefon mobil, televizor, dar ele uită uneori de tot ce le-a trimis și vor să vină acasă, să fie cu ele. De multe ori cer din ce mai mult, poate peste posibilitățile financiare ale mamei lor, parcă anume să o forțeze să se întoarcă acasă. Nicoletei îi este frică să se mai lege la cap cu un bărbat, tocmai din cauza fetelor: dacă acesta nu se va înțelege cu fetele, mai ales că ele sunt mari?!. Mai bine își vede de treabă”, se plânge femeia. Dar tot ea se întreabă: „ce să facă acasă?”. Nicoleta a absolvit 7 clase, și în țară nu va putea niciodată să obțină același salariu pe care îl are în Italia.
– „Fără bani, nu ești iubit nici de copii!”
Găbița și Sabina nu par la prima vedere a fi afectate de lipsa mamei, despre care spun că va veni în toamnă, când ele încep școala. De tatăl lor nu vor să povestească absolut nimic. Pur și simplu nu vor să vorbească despre el, să-și amintească măcar cum era pe vremea când familia era unită. Bunica lor ne-a explicat să fetele s-au „împietrit” de durere, și nu vor să mai vorbească de tatăl lor. La bunicii din partea tatălui merg doar când vine mama lor din străinătate. Atunci își vizitează ceilalți bunici, și ei loviți de durerea pricinuită de moartea fiului lor. La școală fetele nu creează probleme. Le place libertatea, plimbările, muzica, dar s-au învățat și cu munca câmpului. Îl scot pe bunicul Mihai la plimbare, el fiind nevăzător, iar atunci când este perioada prășitului își ajută bunica la treabă. Cele două camere destul de mici pe care Nicoleta le-a construit cu multe eforturi înseamnă enorm pentru Găbița și Sabina. Când trebuie să vină mama lor din străinătate aerisesc, fac curat, pun flori proaspete în glastră, pentru a-i face și ei o bucurie. Din păcate, femeia nu-și permite să stea mult alături de fete, pentru că, vorba bunicii, „fără bani, nu ești iubit nici de copii!”. La fel ca și în cazul altor familii care au măcar un membru al familiei plecat la muncă în străinătate, copiii suferă cel mai mult. Ei nu reușesc să înțeleagă de ce părinții i-au părăsit, de ce sunt „orfani” cu părinți, de ce țara în care trăiesc nu le facilitează condiții normale de viață, nu le oferă locuri de muncă bine plătite părinților lor, și sunt forțați să ia drumul occidentului, sau… ultimul drum.
