Familia Simpson, imortalizată pe timbre americane



Personajele din celebrul serial de desene animate „Familia Simpson” vor fi imortalizate pe o serie omagială de timbre ce va fi emisă Poșta americană, informează Reuters.
Timbrele, în valoare de 44 de cenți fiecare și beneficiind de cea mai bună calitate grafică, au fost desenate de Matt Groenig, creatorul și producătorul executiv al îndrăgitului serial animat difuzat de postul de televiziune american Fox. Acestea îl vor prezenta pe Homer, Marge, Bart, Lisa și Maggie Simpsons.
Această serie de timbre va fi prezentată publicului pe 9 aprilie și va celebra, cu această ocazie, a 20-a aniversare a celui mai longeviv serial de comedie de succes, din istoria televiziunii americane.
Din cele 50.000 de propuneri de timbre pe care poșta americană le primește în fiecare an, doar 20 de idei sunt reținute, în medie, reușind să ajungă să fie imprimate.
„Familia Simpson”, show creat de Matt Groening, a câștigat 24 de premii Emmy și este cel mai longeviv serial de desene animate difuzat în prime-time în Statele Unite. De la lansarea sa, „Familia Simpson” a avut o serie de invitați speciali, precum Paul McCartney sau Elizabeth Taylor, care și-au împrumutat vocea unor personaje din serial.
Protagoniștii producției sunt Homer Simpson, un tată de familie leneș, dar inventiv, Marge Simpson, soția lui Homer și o mamă grijulie, și copii Bart, Lisa, Maggie. Cei cinci locuiesc în orașul Springfield, care este de fapt o reproducere la scară mai mică a întregii societăți americane. Realizatorii serialului nu s-au ferit, de-a lungul timpului, să abordeze teme delicate, precum discriminarea, rasismul, religia sau politica internațională.
În 2007, „The Simpsons Movie/ Simpsonii – Filmul” a avut, la nivel global, încasări de peste 527 milioane de dolari.
Cuvintele „pline de înțelepciune” ale lui Homer Simpson, arhetipul americanului de condiție medie, au fost incluse în 2007, alături de citate din Oscar Wilde și George Bernard Shaw într-o ediție a „Dicționarului Oxford de citate moderne”.