La prima vizită

Familia Reghecampf s-a îndrăgostit iremediabil de Bucovina

Laurențiu Reghecampf și soția sa, Ana Maria Prodan, au rămas impresionați de gazdele de la Mălini
Laurențiu Reghecampf și soția sa, Ana Maria Prodan, au rămas impresionați de gazdele de la Mălini

Aflat într-o binemeritată vacanță după despărțirea de Steaua și înainte de plecarea în Arabia Saudită, unde în următorii doi ani va antrena echipa Al Hilal, Laurențiu Reghecampf a petrecut câteva zile de neuitat pe meleagurile bucovinene, împreună cu soția și fiul lor cel mic. Intenția lor inițială a fost să nu zăbovească în Bucovina prea mult timp, scopul principal al vizitei fiind nășirea la Gura Humorului a unui cuplu de tineri cu care se cunosc de mai mult timp. Ceea ce au găsit însă în Bucovina i-a fascinat atât de mult pe Reghe, Ana Maria și pe fiul lor cel mic, „Bebeto”, încât aceștia au decis să-și prelungească durata sejurului de la două la patru zile, în condițiile în care luni după-amiază nu se mai dădeau plecați de la pensiunea unde au fost cazați. Și asta deoarece Filuță, patronul stabilimentului de la Mălini, a făcut tot ce i-a stat în putință ca membrii familiei Reghecampf să se simtă ca niște regi pe durata sejurului bucovinean. Filuță a dezvăluit că Reghe a ajuns să-i calce pragul la recomandarea unui alt mare tehnician român, Cosmin Olăroiu, care a devenit în timp un client fidel al pensiunii.
Prodanca, cucerită de alivancă și tocinei
Fiind un fan al bucătăriei românești, cel mai bun antrenor al țării din anul 2013 a cerut să fie desfătat pe durata șederii la Mălini doar cu preparate tradiționale bucovinene. Iar lui Filuță, un crâșmar recunoscut în zonă pentru că le face toate poftele oaspeților săi, atât i-a trebuit să audă. Le-a cerut angajaților săi să gătească ziua ce visa el noaptea, astfel că înșiruirea de bucate cu care au fost delectați Reghecampfii poate umple cu ușurință un tratat autohton de gastronomie, de câteva sute de pagini. După micul dejun frugal care consta în ceai de plante, lapte fiert, lapte acru în cofe de lemn, dulceață de nuci, de afine și scrob țărănesc făcut cu cârnați, slănină și ceapă verde, peste zi totul se transforma într-un festin culinar, după cum urmează: pastramă de oaie, de curcan, de pui și de vită, kaizer, cabanos de oaie, mușchi de porc, mușchiuleț de porc, jambon afumat, jumări și șorici dintr-un porc sacrificat în fața lor, salată de hribi, salată de ghebe, salată de râșcovi, zacuscă de ghebe, zacuscă de hribi, tocană de legume, pomana porcului, supă de cocoș, miel în smântână de la ferma proprie, aripioare de pui, mușchi de vită, scrijele, pâine de casă, plăcinte, colțunași, cozonac, balmoș, jântiță sau caș făcut ad-hoc, la stâna turistică.
Dacă Reghe este un tip pofticios, căruia îi place să guste din toate, Ana Maria s-a îndrăgostit pe loc de alivancă și tocinei. „Eu pot să spun că mă pricep la mâncare, gătesc destul de des. Este un mod de relaxare pentru mine și așa îi fac fericiți și pe ai mei. Am umblat în toată lumea, însă modul în care am fost primiți și tratați aici este cu adevărat nemaiîntâlnit”, a declarat Laurențiu Reghecampf.
Reghe: „Niciodată nu m-am simțit atât de bine în țara mea”
Pentru a simți așa cum trebuie spiritul Bucovinei, Filuță le-a pregătit pe durata sejurului și alte surprize oaspeților săi, cum ar fi plimbarea cu trăsura trasă de cai, spectacole de folclor cu trupa de fluierași și buciumași de la Mălini, un foc de tabără într-o poieniță, acompaniați de fanfara de la Stamate și de călăreți îmbrăcați în straie tradiționale. „De acest spectacol a fost încântat cel mai mult fiul lor, Bebe, care, cu acest prilej, a încălecat pentru prima dată un cal și a fost foarte mândru de acest lucru. Într-o altă zi, Bebe a mers la pescuit la iazul din imediata vecinătate a pensiunii, izbutind, spre marea lui satisfacție, să prindă chiar și un pește”, a precizat Filuță. „Bebeto”, cunoscut publicului larg din reality-show-ul în care apare la Antena 1 alături de părinții săi, și-a umplut restul timpului antrenându-se la fotbal pe terenul aflat în incinta pensiunii și jucându-se cu cele două fiice gemene ale proprietarului stabilimentului.
Pe durata sejurului de la Mălini, familia Reghecampf și-a găsit timp pentru a vizita Casa Memorială „Nicolae Labiș” și Mănăstirea Slatina.
„Este pentru prima dată când ajung în Bucovina și am avut parte de niște clipe de vis. Am găsit aici un colț de rai și vă spun sincer că nu m-am simțit nicioadă atât de bine în țara mea. Promit că mă voi întoarce aici ori de câte ori voi avea ocazia, mai ales că portul popular, tradițiile și obiceiurile voastre sunt incredibil de frumoase”, a mărturisit noul antrenor al celor de la Al Hilal, cea mai titrată formație din Arabia Saudită.
Întrebat dacă s-a gândit să investească o parte din petrodolarii pe care-i va câștiga în Arabia într-o afacere în domeniul turismului, în Bucovina, Reghe nu a zis nici da, nici nu: „Este foarte greu să investești într-un domeniu pe care nu-l stăpânești, în general nu mă bag în ceva care mi-e străin. Mi-am făcut însă un prieten foarte drag în Bucovina, este vorba de Filuță, patronul pensiunii la care am fost cazat în Mălini. Acolo aș pune banii cu ochii închiși, pentru că omul ăsta face minuni în ceea ce privește turismul din Bucovina”, a concluzionat antrenorul care a câștigat de două ori consecutiv titlul cu Steaua București.
Ana Maria către Reghe: „Laur, am ajuns unde trebuia”
Revenind la Filuță, acesta a fost impresionat de familia Reghecampf și spune că și-ar dori cât mai mulți clienți la pensiunea sa precum Laurențiu, Ana Maria sau „Bebeto”. „Sincer, nu-i cunoșteam decât de la televizor și nu știam la ce să mă aștept. S-au dovedit a fi niște oameni normali, modești și foarte politicoși. N-au avut nici un fel de pretenții exagerate, ba din contră. Normal, am dorit să le schimbăm lenjeria în fiecare zi, dar ne-au refuzat. De asemenea, Reghe n-a acceptat să aprindă altcineva în locul său focul în șemineul din apartamentul în care au fost cazați. O familie foarte frumoasă și unită”, a conchis Filuță.
La final acesta a dezvăluit și cum au decurs primele clipe ale familiei Reghecampf la stabilimentul său. „Prima dată au inspectat bucătăria și magazia de alimente. Când au văzut că totul este OK, Ana Maria i s-a adresat soțului său cu următoarele cuvinte: «Laur, am ajuns unde trebuia».Și din acel moment au devenit foarte relaxați”.

Soții Laurențiu Reghecampf și Ana Maria Prodan au fost tratați regește la pensiunea lui Filuță. Foto: FaceBook
Soții Laurențiu Reghecampf și Ana Maria Prodan au fost tratați regește la pensiunea lui Filuță. Foto: FaceBook
Soții Laurențiu Reghecampf și Ana Maria Prodan au fost tratați regește la pensiunea lui Filuță. Foto: FaceBook
Soții Laurențiu Reghecampf și Ana Maria Prodan au fost tratați regește la pensiunea lui Filuță. Foto: FaceBook
Soții Laurențiu Reghecampf și Ana Maria Prodan au fost tratați regește la pensiunea lui Filuță. Foto: FaceBook
Soții Laurențiu Reghecampf și Ana Maria Prodan au fost tratați regește la pensiunea lui Filuță. Foto: FaceBook
Familia Reghecampf s-a îndrăgostit iremediabil de Bucovina
Familia Reghecampf s-a îndrăgostit iremediabil de Bucovina
Laurențiu Reghecampf și soția sa, Ana Maria Prodan, au rămas impresionați de gazdele de la Mălini
Laurențiu Reghecampf și soția sa, Ana Maria Prodan, au rămas impresionați de gazdele de la Mălini

Recomandări

7.000 de persoane s-au bucurat, timp de trei zile, de muzică și sporturi montane, la prima ediție a festivalului Obciniada de la Gura Humorului

Organizatorii festivalului au mulțumit tuturor celor care au sprijinit prima ediție a Obciniadei