Casa Regală a României a anunțat programul funeraliilor Reginei Ana, potrivit acestuia sicriul urmând să fie adus în țară în data de 9 august, pe Aeroportul Otopeni, iar apoi dus la Castelul Peleș (9 august) și Palatul Regal din Capitală (11 august), înmormâtarea urmând să aibă loc în 13 august, scrie Mediafax.În ziua de marți, 9 august, la ora 15.15, sicriul cu corpul neînsuflețit al Reginei Ana va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu mașina la Castelul Peleș. Evenimentul se va desfășura în prezența Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta și a Familiei Regale, a reprezentanților instituțiilor statului și a membrilor Casei Majestății Sale Regelui. Publicul nu va avea acces la eveniment, transmite Casa Regală a României.