– Moștenitorul real al averii, principele Elie Vlad Sturdza, care acum trăiește la Madrid, i-a revocat fiului său Paltin Sturdza procura prin care acesta să-l poată reprezenta în România
– Noua împuternicire i-a fost dată prințului Michael Andrew Sturdza, fiul lui Paltin și nepotul lui Elie Vlad, care a și angajat o firmă de pază și protecție pentru a împiedica accesul intrușilor pe domeniul de la Salcea
– În afara castelului și a celor 10 hectare de la Salcea, familia princiară Sturdza mai deține proprietăți și în alte județe, cele mai însemnate în Bacău
– Ruptura dintre tată, fiu și nepot pare să aibă la mijloc o poveste de iubire neacceptată de rangul princiar, pe care Paltin Sturdza a cultivat-o timp de trei ani cu o servitoare a tatălui său
Le curge prin vene sânge albastru, dar se ceartă ca muritorii de rând. Familia princiară Sturdza, care deține printre alte proprietăți din România și un castel înconjurat de 10 hectare de teren la Salcea, este măcinată de conflicte iscate de moștenire. Chiar dacă totul părea bine și frumos acum câțiva ani când au revenit în țară pentru a-și recăpăta ceea ce le-a aparținut de drept până la venirea comuniștilor la putere, membrii familiei Sturdza par să fi ajuns la o răscruce care-i divizează iremediabil. Ruptura pare să aibă la bază o poveste de iubire ascunsă timp de trei ani și descoperită recent, între Paltin Sturdza, fiul principelui Elie Vlad Sturdza, și o femeie din popor, pe nume Zaharia. Mai mult, moștenitorul legal al averii, principele nonagenar Elie Sturdza, care trăiește de ani buni la Madrid, în Spania, ar fi aflat că fiul său, Paltin, a vândut deja o parte din proprietăți către numita Zaharia. Cei doi au fost denunțați în Madrid pentru abuz, fraudă și vânzarea ilegală a proprietăților principelui Elie Sturdza, recuperate și vândute fără știrea acestuia. Principele Elie Sturdza și familia sa, nepotul său, prințul Michael Sturdza și nora sa, prințesa Cornelia, au angajat o firmă de avocați din București și din Madrid pentru a recupera banii pierduți și alte proprietăți în curs de recuperare. Isteria s-a declanșat duminică seară, când la Poliția din Salcea s-a primit un telefon. O persoană care s-a recomandat Paltin Sturdza a reclamat că proprietatea sa din Salcea a fost încălcată de fiul său, Michael Andrew Sturdza. Polițiștii i-au cerut reclamantului să depună o plângere scrisă pentru a putea efectua cercetări. Așteptat ieri la Poliția din Salcea, Paltin Sturdza nu s-a mai prezentat. A venit, în schimb, fiul său, Michael Andrew Sturdza, însoțit de un avocat. Cei doi le-au prezentat polițiștilor o copie după procura încheiată în Spania și apoi autentificată în România prin care principele Elie Vlad Sturdza l-a desemnat pe nepotul său, Michael Andrew Sturdza, drept reprezentant în toate afacerile care-l privesc. Pe scările Poliției Salcea, prințul Michael Sturdza ne-a explicat și motivul demersului său: „Există zvonuri că ar exista un act de vânzare-cumpărare încheiat de tatăl meu cu o anume doamnă Zaharia, care ar fi devenit noua proprietară a unei părți din bunurile bunicului. – Doamna Zaharia este amanta tatălui tău? – No comment”. Michael Andrew Sturdza a precizat că tatăl său știa că procurile prin care Elie Vlad Sturdza îl împuternicea să se ocupe de proprietățile din România au fost anulate, dar cu toate acestea a realizat tranzacția. „S-a folosit de o procură revocată de bunicul meu, dar notarii de aici nu aveau de unde ști acest lucru. Dacă există o vânzare, doar instanța va stabili dacă este ilegală”, a completat prințul Michael Sturdza.
– Primăria din Salcea spune că nu știe de o vânzare a castelului și a domeniului de la Salcea
Nepotul principelui Elie Vlad Sturdza spune că a aflat de afacerile dubioase ale tatălui său de scurtă vreme și imediat și-a înștiințat bunicul. „Duminică m-am urcat în avion și am venit de la Madrid la București. Am luat un taxi și am venit imediat la Salcea. Am angajat o firmă de pază și protecție care să împiedice pe oricine să intre pe proprietatea noastră, inclusiv pe tatăl meu”, a explicat Michael Andrew Sturdza firul evenimentelor de duminică seară. Castelul și domeniul de la Salcea era într-adevăr păzit cu strășnicie de trei angajați ai unei firme de profil. Întrebați cine este proprietarul, agenții au spus că Elie Vlad Sturdza, dar au precizat că au fost angajați de Michael Andrew Sturdza. Primăria din Salcea nu știa nimic despre acest transfer al dreptului de reprezentare în cazul familiei princiare. „Eu pot să vă spun doar că la discuțiile pentru diverse aspecte s-a prezentat Paltin Sturdza. El a avut procură notarială și noi am luat-o în considerare. Nimeni nu a mai venit cu o altă procură și, de asemenea, nimeni nu a solicitat documentele necesare pentru înstrăinarea proprietății”, a declarat Ilie Lungu, primarul din Salcea. În afara castelului de la Salcea și a celor 10 hectare de teren din împrejurimi, familia Sturdza mai deține încă 40 de hectare de teren, dar și proprietăți în alte județe, cele mai importante în zona Comănești-Bacău.
– „Fie că-s prinți sau cerșetori, banii îi schimbă pe oameni”
Vestea scandalului de os domnesc a ajuns și printre muritorii de rând din Salcea. Oamenii spun că-și amintesc că pe la domeniul de la Salcea a fost cândva și principele Elie Vlad Sturdza, numai că, din cauza vârstei înaintate, 90 de ani, acesta nu a mai trecut de mult prin România. „Destul de des a venit pe aici Paltin Sturdza, care a început și niște lucrări de renovare pentru că întreg castelul era în paragină când l-a luat. Era un om bătăios, știu că a fost profesor la Madrid. Despre avere, ce pot să zic? Știu că i s-a retras procura de către tatăl său și că Michael Sturdza vrea să vândă castelul. Ce nu fac oamenii pentru avere, fie că-s prinți sau cerșetori. Banii îi schimbă pe oameni”, a spus un sătean din Salcea. Un altul a spus că din punctul său de vedere nu are nici o importanță ce se întâmplă la moșie. „Mai bine ar fi să nu vină nimeni. Ei au avut multe lanuri și dacă le-or lua acum înapoi ce facem, că doar părinții noștri au muncit ca se le câștige”, a concluzionat un bătrânel gândindu-se la poveștile părinților săi despre ceea ce era odinioară în România.
Au avut înaintași domnitori și miniștri
Familia Sturdza care se războiește acum face parte din ramura Mavrocordat. Mezinul familiei, prințul Michael Andrew Sturdza este nepotul generalului Gheorghe Avramescu, unul dintre comandanții armatei române de pe frontul de est din cel de-al doilea război mondial. Ramura familiei merge la Mihai Sturdza, fost ministru de externe al României în al doilea război mondial, dar și la domnitorul Mihail Sturdza, ctitorul Catedralei Mitropolitane din Iași. Castelul și domeniul de la Salcea au aparținut Luciei Băleanu, mama soției lui Elie Vlad Sturdza, și au fost naționalizate în 1949 de statul comunist. Castelul a cunoscut perioada de maximă înflorire înainte de răscoala din 1907, iar scriitorul Artur Gorovei l-a evocat în una din scrierile sale, „Pe urmele răscoalelor”. „Dacă mergi noaptea cu trenul, între Verești și Burdujeni, și te uiți pe fereastra vagonului, zărești la o oarecare depărtare niște globuri mari de lumină electrică, asemenea unor stele care sclipesc deasupra unui pustiu. Acolo este Salcea, moșie pe care s-a făcut cea mai frumoasă gospodărie din țara noastră și s-ar face și astăzi, dacă n-ar interveni rătăcirea din anul sângeros 1907”.




