Familia Păunescu, la a doua încercare eșuată la CNA pentru a lansa televiziunea Gazeta de Sud TV



Societatea Media Sud Europa SA – din acționariatul căreia face parte familia Păunescu, care deține și B1 TV – a încercat din nou, în ședința de luni, fără succes, să obțină o licență audiovizuală pentru a lansa o nouă televiziune – Gazeta de Sud TV -, care ar fi urmat să emită în Craiova, informează Mediafax.CNA a reanalizat, în ședința de luni, solicitarea societății Media Sud Europa SA de acordare a unei licențe audiovizuale prin rețele de comunicații electronice pentru televiziunea generalistă Gazeta de Sud TV.Potrivit dosarului depus la CNA, acționarii societății Media Sud Europa SA sunt Curierul Național SA – 0,03%, Company Finmacht SA (Elveția) – 91,46% (cu acționar unic Gheorghe Constantin Păunescu), SC Spet Shipping SA – 8,45%, SC Dac Air SA – 0,03% și SC Transexim 96 SA – 0,03485%. Gheorghe Constantin Păunescu este acționar și în societatea SC B1 TV Channel SRL, care deține televiziunea de știri B1 TV, potrivit CNA.Consiliul a mai discutat, pe 14 noiembrie 2013, o solicitare a societății Media Sud Europa SA de acordare a unei licențe audiovizuale pentru lansarea televiziunii GDS TV. Atunci, CNA a decis să amâne luarea unei decizii în privința acordării licenței televiziunii GDS TV, la solicitarea membrului Consiliului Monica Gubernat. Aceasta a considerat că denumirea televiziunii GDS TV creează confuzie cu organizația nonguvernamentală Grupul pentru Dialog Social (GDS). Societatea Media Sud Europa SA a revenit la CNA cu o nouă solicitare de acordare a unei licențe audiovizuale și a schimbat denumirea GDS TV în Gazeta de Sud TV.Consiliul a reluat discuțiile în acest caz, în ședința de luni, la care au fost prezenți și Ștefan Voinea, directorul SC Media Sud Europa SA, Cristian Nedelcu, reprezentant editorial, și Marian Vulcănescu, director tehnic.”Am luat în considerare cele discutate (pe 14 noiembrie 2013, n.r.) și am schimbat numele în Gazeta de Sud TV pentru a evita orice eventuale confuzii cu Grupul pentru Dialog Social”, a declarat Ștefan Voinea, directorul societății Media Sud Europa SA.El a mai spus că denumirea Gazeta de Sud TV are la bază brandul „Gazeta de Sud”, o publicație lider de piață în Oltenia. „În Oltenia și, în special, în Craiova, Gazeta de Sud este un brand foarte cunoscut. Vom profita de acest lucru în lansarea televiziunii. Avantajul nostru foarte mare este că suntem lideri de piață și oamenii sunt deja obișnuiți cu acest brand și va fi mai ușor să fim recunoscuți de privitori”, a spus Ștefan Voinea. El a mai spus că societatea Media Sud Europa SA are un acord cu societatea RCS&RDS pentru distribuția noii televiziuni Gazeta de Sud TV în Craiova.Totodată, potrivit lui Cristian Nedelcu, societatea deține postul Radio Sud, cotidianul regional Gazeta de Sud, revista de afaceri Oltenia Bussines și publicații online (www.craiova.ro, www.gds.ro).”Și cu încă o televiziune faceți un mic monopol în zonă”, i-a răspuns membrul CNA Monica Gubernat.În schimb, Ștefan Voinea a spus că nu se poate pune problema de monopol. „Există multe televiziuni în zonă”, a spus Voinea.Solicitarea Media Sud Europa SA de acordare a licenței audiovizuale pentru televiziunea Gazeta de Sud TV nu a întrunit, însă, numărul minim necesar de voturi (șase) din partea membrilor CNA prezenți la ședința de luni.”Pentru” acordarea licenței au votat cinci membri ai CNA (Florin Gabrea, Narcisa Iorga, Valentin Jucan, Christian Mititelu și Răsvan Popescu) și „împotrivă” au votat Monica Gubernat, Viorel-Vasile Buda, Laura Georgescu, Cristina Trepcea și Radu Călin Cristea.Narcisa Iorga le-a reproșat membrilor CNA care au votat împotriva acordării acestei licențe că nu și-au justificat în niciun fel votul. Ea a mai remarcat faptul că nici măcar nu au avut loc deliberări cu privire la această solicitare.”S-a votat împotrivă, fără niciun fel de deliberare. Este prima oară când la licențe audiovizuale nu se fac deliberări”, a spus Narcisa Iorga, înainte să iasă din sala de ședințe a Consiliului.”Deliberările trebuiau să se facă în timpul ședinței, nu după ședință, doar ca să apară în presă. Nu e prima dată când, în funcție de cum ne convine, cerem motivarea votului”, a spus, în schimb, Monica Gubernat.Totodată, Monica Gubernat a făcut referire la afirmația sa din timpul ședinței privind „monopolul” pe care l-ar fi creat în Craiova societatea Media Sud Europa SA, dacă ar fi primit licența pentru televiziune.



Recomandări

Postul Kanal D, sancționat de CNA pentru reportajul defăimător „Suceava, al patrulea cel mai periculos oraș din România”

Premiera spectacolului „D’ale carnavalului”, în cea de-a doua stagiune a Teatrului Municipal „Matei Vișniec”

Premiera spectacolului „D'ale carnavalului”, în cea de-a doua stagiune a Teatrului Municipal „Matei Vișniec”
Premiera spectacolului „D'ale carnavalului”, în cea de-a doua stagiune a Teatrului Municipal „Matei Vișniec”