Familia lui Michael Jackson a confirmat că starul va fi înmormântat pe 29 august



Familia lui Michael Jackson a confirmat, printr-un purtător de cuvânt, faptul că starul va fi înmormântat, în cadrul unei ceremonii private, pe 29 august – ziua în care acesta ar fi împlinit 51 de ani -, la cimitirul Forest Lawn-Glendale din Los Angeles, informează accesshollywood.com.
Purtătorul de cuvânt al familiei Jackson, Ken Sunshine, a declarat că la ceremonie vor fi invitați doar rudele și prietenii foarte apropiați.
„Familia Jackson dorește să-și exprime gratitudinea față de fanii lui Michael din lumea întreagă, în vremurile acestea dificile”, a adăugat Sunshine.
Detaliile ceremoniei au fost ținute secrete. Anunțul a venit după ce, luni, publicația New York Daily News scria că tatăl regretatului star, Joe Jackson, a spus că fiul său va fi înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 51 de ani.
Ken Sunshine a spus că Jackson va fi înmormântat pe Terasa Sfântă de la Marele Mausoleu al cimitirului Forest Lawn-Glendale. Potrivit site-ului cimitirului, mausoleul este decorat cu imitații ale unor opere create de Michelangelo, dar și cu o replică a „Cinei cea de taină” a lui Leonardo da Vinci.
Cimitirul este situat în Glendale, foarte aproape de nordul orașului Los Angeles. Este un loc diferit de cimitirul Hollywood Hills unde familia Jackson a fost văzută strângându-se în zilele de după decesul starului, produs pe 25 iunie.
Presa internațională scria, în urmă cu o săptămână, că Michael Jackson, decedat pe 25 iunie, în urma unui stop cardiac, a fost deja înmormântat, la începutul lunii august. Însă acele informații se bazau doar pe câteva surse neidentificate și nu au fost niciodată confirmate de reprezentanții familiei Jackson.
Motivul care a provocat stopul cardiac suferit de Michael Jackson a rămas învăluit în mister. Reprezentanții Institutului de Medicină Legală din Los Angeles au completat deja raportul autopsiei, însă rezultatele lui vor rămâne confidențiale până când poliția va finaliza ancheta. Cauzele morții cântărețului ar putea fi asociate cu dependența acestuia de medicamente calmante și antidepresive, potrivit poliției din Los Angeles, care se ocupă de anchetă.