Familia – izvor de sănătate. Date științifice care confirmă adevăruri de credință

Înainte de a prezenta efectele armoniei sau dizarmoniei conjugale asupra membrilor familiei, este interesant să prezentăm o cercetare la care face referire Dr. Dean Ornish, în cartea sa, Dragoste și supraviețuire, legată de relația dintre copii și părinți. El face referire la un Studiu Harvard despre controlul stresului, condus de către doctorii Stanley King, Harry Russek, Gary Schartz și Linda Russek. La începutul anului 1950, au fost aleși absolut întâmplător 126 de studenți sănătoși, fiind solicitați să descrie relația cu mama și cu tatăl lor. Răspunsurile incluse în test făceau referire la o relație: foarte apropiată; căldă și prietenoasă; tolerantă; încordată și rece. După treizeci și cinci de ani, autorii cercetării au consultat fișele medicale ale subiecților, iar ceea ce au descoperit a fost uluitor: „91% dintre participanții care nu se percepuseră ca având o relație caldă cu mama, în urmă cu treizeci și cinci de ani, fuseseră diagnosticați, la vârsta mijlocie, ca suferind de boli grave (printre care boli coronariene, hipertensiune arterială, ulcer duodenal și alcoolism), comparativ cu doar 45% dintre cei care se percepuseră ca având o relație caldă cu mama.
În mod similar, 82% dintre participanții care înregistraseră scoruri scăzute pentru o relație caldă și apropiată cu tatăl fuseseră diagnosticați, la vârsta mijlocie, cu diverse boli, comparativ cu doar 50% dintre cei care avuseseră un scor ridicat pentru o astfel de relație. Efectele sentimentelor de căldură și apropiere față de mamă și tată apăreau ca fiind cumulative. Toți participanții (100%) care, în urmă cu treizeci și cinci de ani, declaraseră că nu au o relație caldă și apropiată nici cu tatăl, nici cu mama fuseseră diagnosticați cu boli la vârsta mijlocie. Doar 47% dintre cei care declaraseră că au o relație foarte apropiată atât cu tatăl, cât și cu mama, fuseseră diagnosticați cu boli, la vârsta mijlocie” [1].
La fel de interesante sunt și concluziile cercetărilor, care se referă la faptul că însoțirea bărbatului cu femeia are efecte benefice asupra sănătății fizice și psihice a cuplului conjugal.
Este cunoscut faptul că „bărbații necăsătoriți, comparativ cu femeile necăsătorite, sunt mai expuși comportamentelor riscante, cu efecte nocive asupra sănătății; bărbații căsătoriți lasă în grija soțiilor sarcina protejării sănătății lor; bărbații căsătoriți primesc semnificativ mai mult suport emoțional de la soțiile lor, ceea ce se constituie într-un mecanism protector important”[2].
Alte cercetări au observat că „persoanele căsătorite sunt mai puțin vulnerabile, comparativ cu cele necăsătorite, în fața unor cauze ale mortalității, precum cancerul, bolile coronariene, atacul de cord, pneumonia, ciroza hepatică, chiar accidentele automobilistice, crima sau suicidul. (…) Bărbații investesc soțiile cu rolul de singura și cea mai importantă sursă de sprijin emoțional, persoana în care se încred pentru a împărtăși problemele personale. (…) Dimpotrivă, femeile tind mai curând să apeleze la rude de gen feminin sau la prieteni apropiați pentru a accesa sprijinul social[3].
Căsătoria pare a lungi viața bărbatului cu aproximativ opt ani, indiferent de gradul de satisfacție pe care îl are alături de soția sa, în timp ce viața femeii poate adăuga patru ani, numai dacă acesta este împlinită în cuplul său. Așadar, o relație angajată și de calitate, alături de soție, este, pentru bărbat un factor cheie al longevității și sănătății[4].
În lucrarea Totul despre femei. Ghid pentru bărbați, Dr. John Gottman, Dr. Julie Schwartz Gottman, Douglas Abrams, Dr. Rachel Carlton Abrams citează un articol din anul 2006, publicat în The Journal of Clinical Oncology, care menționa rezultatele unui studiu ce analiza rețelele sociale din care făceau parte aproape trei mii de asistente care sufereau de cancer de sân. Femeile care nu aveau prea multe prietene sau care erau izolate din punct de vedere social erau expuse unui risc de două ori mai mare să moară din cauza cancerului de sân decât cele care aveau prietene apropiate. De asemenea, riscul ca femeile singure să moară prematur din orice altă cauză era de 66%. Asistentele cu cancer mamar care aveau zece sau mai multe prietene aveau șanse de patru ori mai mari să supraviețuiască bolii. Prieteniile erau singurul factor mai important pentru aceste femei – chiar mai important ca soții lor, care nu influențau și nu afectau, după cum s-a văzut, rata de supraviețuire.
În mod suprinzător, în cazul bărbaților lucrurile stau pe dos. Bărbații au nevoie de o femeie pentru a supraviețui[5].
Aceiași autori menționează și un alt studiu, realizat de Dr. Len Syme, psiholog la Universitatea California, și studenta sa, Lisa Berkman, care au vrut să afle factorii ce prevestesc longevitatea. Celebrul studiu era realizat asupra a 9.000 de locuitori din ținutul Alameda. Rezultatele obținute de Berkman și de Syme i-au uimit pe toți mai ales pentru că ceea ce îi ținea la viață sau îi omora la o vârstă fragedă pe oameni nu erau colesterolul, exercițiile sau dieta, ci calitatea majorității relațiilor pe care le aveau în viața personală. Interesant, ceea ce indica dacă bărbații mor de tineri era dacă erau căsătoriți sau nu, în vreme ce în cazul femeilor, prietenia cu alte femei era ceea ce le determina longevitatea[6].
De aici și recomandarea specialiștilor: „Dacă dorești să trăiești mult, stai alături de partenera ta de viață și încearcă să ai o relație fericită. Dacă dorești ca partenera ta să trăiască mult, încurajeaz-o să-și cultive prietenele. Viața pe care o salvezi ar putea fi a ta”[7].
Prin urmare, această cercetare arată că, dacă pentru bărbat, soția reprezintă persoana cea mai importantă din viața sa, nu același lucru se poate spune și despre soția sa, în inima căreia spațiul cel mai important, după copiii săi, este ocupat pe prietenele sale sau de persoanele apropiate ei, de sex feminin.
Această realitate nu face altceva decât să confirme cuvintele Sfântului Apostol Pavel, din Epistola către Efeseni, 5,31-32, din care se citește și în cadrul Tainei Cununiei: „De aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se alipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos și în Biserică”. Aceste cuvinte cuprind un adevăr fundamental: cel care se detașează mai ușor de familia de proveniență, de părinți, frați și rude, este bărbatul. Femeia rămâne legată pentru totdeauna de familia sa de origine, cultivând, totodată, prietenii mai sincere, mai puternice și mai satisfăcătoare sufletește.
Dintre strategiile de reducere a singurătății și de îmbunătățire a relațiilor sociale, recomandările cele mai importante vizează: creșterea suportului social și a oportunităților pentru interacțiuni sociale, dezvoltarea abilităților sociale și abordarea cognițiilor sociale disfuncționale. Alături de acestea, de folos este și dezvoltarea abilităților conversaționale, precum: vorbitul la telefon, primirea și oferirea de complimente, asumarea perioadelor de tăcere, metodele de comunicare nonverbală, etc.[8].
[1] Dr. Dean Ornish, Dragoste și supraviețuire. Relațiile bune vă conferă sănătate și o stare de bine, traducere din limba engleză de Nicoleta Radu, Editura Curtea Veche, București, 2008, pp. 57-58.
[2] Relațiile intime. Atracție interpersonală și conviețuire în cuplu, volum coordonat de Ștefan Boncu, Maria Nicoleta Turliuc, POLIROM, 2016, p. 47.
[3] Ibidem, p. 46.
[4] Dr. John GOTTMAN, Dr. Julie SCHWARTZ GOTTMAN, Douglas Abrams, Dr. Rachel CARLTON ABRAMS, Totul despre femei. Ghid pentru bărbați, Editura Niculescu, București, 2017, p. 218.
[5] Ibidem, pp. 194-195.
[6] Ibidem, pp. 195-196.
[7] Ibidem, p. 196.
[8] Studiul Irina CRUMPEI-TANASĂ, Singurătatea, în volumul Relațiile intime. Atracție interpersonală și conviețuire în cuplu, volum coordonat de Ștefan Boncu, Maria Nicoleta Turliuc, POLIROM, 2016, p. 77.
(Pr. prof. univ. dr. Ioan C. Teșu, Doxologia.ro)