În urma articolului publicat în Cotidianul „Monitorul de Suceava” – „Altfel de ortaci. Familie izolată într-o fostă colonie minieră”, Primăria Broșteni a acordat, la sfârșitul anului trecut, o locuință socială (un apartament cu două camere în centrul Broșteniului) familiei Doina Ștefan și Mihai Todosia, împreună cu cei trei copii minori.
Singura condiție este ca familia care a încheiat contractul cu Primăria (și a primit cheile de la locuință) să își amenajeze și să se mute în acest imobil până în vară. „Aceste amenajări trebuie făcute în câteva luni, având în vedere că acum suntem în sezonul rece și prea multe nu se pot face. Pentru că sunt foarte multe solicitări și nu mai avem locuințe de nici un fel, această familie poate să se mute oricând în acest apartament, după ce și-l vor amenaja. Dacă până în vară nu se vor muta, înseamnă că nu au nevoie de el și pot să piardă locuința, care poate fi dată altei familii cu probleme sociale”, ne-a explicat administratorul Primăriei Broșteni, Dorel Rusu.
De cinci ani printre gunoaie
Doina și Mihai Todosia, împreună cu cei trei copii minori (cea mai mică fetiță are doar cinci luni de zile) trăiesc într-un bloc în care au locuit minierii pe vremea când în zona Broșteni mineritul era în floare. Blocul este deteriorat și stă să se prăbușească. Nu mai are uși, geamuri, apă sau încălzire.
În acest univers al groazei, la parter, într-un colț al clădirii, două camere par locuibile. În jurul lor este o mizerie greu de închipuit. Adevărate depozite de gunoaie, peste care trebuie să calce zilnic această familie, de cinci ani de zile. Blamați de unii consăteni, compătimiți de alții, Doina Ștefan și Mihai Todosia încearcă să își crească copiii departe de lumea civilizată, printre gunoaie.
Doina Ștefan mai are trei copii din alte relații de concubinaj. Unul dintre băieții Doinei, în vârstă de 12 ani, Cătălin Dicu, a abandonat școala și a plecat să muncească ca cioban la o stână din județul Cluj.
Sprijin de la Fundația „Bread of Life”
Alți doi copii ai Doinei, unul de 11 ani și un altul de 13 ani, locuiesc în Centrul de zi din Broșteni, finanțat de Fundația „Bread of Life”. Sunt de patru ani în grija acestei fundații, unde au toate cele necesare unei vieți decente.
Primăria Broșteni cunoaște cazul și a încercat să îi sprijine pe acești oameni. Doina a fost ajutată să-și schimbe buletinul și să își treacă domiciliul în Holdița, pentru a putea beneficia de ajutor social.
Fundația „Bread of Life” a promis că îi va ajuta pe acești oameni să își pună la punct locuința socială primită de la Primărie.
Și copiii acestei familii vor fi sprijiniți în continuare cu haine și alimente de această organizație umanitară.






