Familia întemeiată de un bărbat și o femeie, singura formă de familie pe care și-o doresc românii (I)

Câți dintre noi nu am citit sau recitit, în anii fragezi ai existenței noastre, opera „Amintiri din copilărie”, scrisă de genialul scriitor Ion Creangă? Peripețiile lui Nică, obrăzniciile fiului Smarandei din Humuleștii Neamțului ne-au înfrumusețat copilăria, trezind în sufletul fiecăruia dintre noi un respect profund pentru lumea satului moldovean de altădată, în care buna rânduială și bunul-simț se aflau la loc de cinste, fiind cultivate în familie încă din primii ani de viață. Pentru că nostalgia autorului nu cuprinde doar copilăria sa fericită, ci și întregul univers familial în care s-a născut și a crescut scriitorul Ion Creangă.
Mi-am ales acest exemplu în încercarea mea de apărare a acestei instituții vechi și sacre a familiei, deoarece exprimă perfect ceea ce a însemnat și înseamnă pentru mulți dintre români familia ca formă tradițională de conviețuire dintre bărbat și femeie, având ca scop, printre altele, și acela al procreării, ca prelungire a dragostei conjugale. Cred că astăzi se impune și mai mult revenirea la unele forme tradiționale de conviețuire între semeni, într-o societate modernă în care se caută alternative pentru orice, chiar și pentru familie. Mă refer la o familie tradițională, puternică, echilibrată, ancorată atât în spațiul bisericesc, cât și în cel școlar și social. Societatea postmodernă în care trăim a erodat de zeci de ani raporturile firești între cei trei piloni ai educației: Familie – Școală – Biserică, cea mai șifonată dintre toate fiind familia, celula de bază a societății. Iar dintre membrii familiei, cei mai mult sunt afectați copiii, care au o fragilitate emoțională datorată vârstei și nu numai.
Lipsa de timp a unor părinți pentru comunicarea suficientă cu copiii lor, generată de un sistem economic concurențial, nesiguranța zilei de mâine și stresul continuu care-i seacă de energie pe angajați au produs un gol interior în sufletul multor copii, pe care aceștia au încercat să și-l umple apelând la tehnică (internet, IPhone, IPad) și la rețele de socializare (Facebook). Acest gol sufletesc al copiilor este sesizat mai ales în spațiul școlar, unde lipsa de interes pentru învățătură, pentru cultură sau pentru orice tip de activitate didactică crește cu fiecare an care trece. Nu doresc să generalizez, ci doar să punctez această realitate dureroasă, deoarece sunt și elevi eminenți care, educați în familii responsabile, sunt capabili nu doar de performanțe școlare, ci și de un comportament civilizat, bazat pe politețe și pe respectul față de cei din jur. Lipsa de interes a unor copii nu se rezumă doar la spațiul școlar, ci și la alte activități recreative, care parcă nu au același „gust” dacă lipește accesoriul: telefonul mobil, centrul existenței multor adolescenți. Dar de unde provine oare această lipsă de interes pentru învățătură a adolescenților? De unde–și trage seva acest plictis de nevindecat al multora dintre copiii zilelor noastre? Psihologi, sociologi, pedagogi, preoți și alți specialiști în problemele educaționale sau în psihologia școlară au încercat să dea răspunsuri cvasicomplete în privința acestui subiect, care încă rămâne deschis și altor abordări.
Cauzele sunt multiple, fiind de natură economică, socială, politică, mediatică, educațională, morală și familială. Este răspunsul viitorilor cetățeni ai României la situația nu prea roz în care se zbate țara în care trăiesc. Toate schimbările care au avut loc în România ultimilor 27 de ani au avut urmări negative și asupra familiei, care, încetul cu încetul, și-a pierdut controlul asupra propriilor copii, care caută adevăruri universale în altă parte decât în Familie, Biserică sau Școală, care au devenit încetul cu încetul (pentru mulți dintre noi) instituții anacronice, care au nevoie de o ajustare în funcție de noile ideologii mondiale. O vină o purtăm și noi părinții, fiindcă după ce ne preocupăm de realizarea eficientă a sarcinilor de serviciu, mai avem puțină energie pe care o folosim în spațiul virtual, în accesarea periodică a contului de Facebook, în loc să acordăm timp mai mult celor cărora le-am dat viață, pentru realizarea unei comunicări eficiente cu copiii noștri. Dacă suntem sinceri cu noi înșine, ne dăm seama că ne preocupă prea mult like-urile și postările, în detrimentul altor lucruri mult mai importante.
03.07.2017
Cristi Bodîrlău
Vicovu de Jos, jud. Suceava