Umanitar

Familia fetiței în vârstă de aproape 3 ani cu tetrapareză spastică, ajutată de cititorii Monitorului de Suceava



Adriana Maria Iancu, din localitatea Cornu Luncii
Adriana Maria Iancu, din localitatea Cornu Luncii

Cu ajutorul cititorilor cotidianului Monitorul de Suceava, părinții fetiței în vârstă de aproape 3 ani cu tetrapareză spastică, Adriana Maria Iancu, din localitatea Cornu Luncii, au reușit să adune o sumă de bani care să le permită să-i facă fiicei lor un RMN, la o clinică din Iași, pentru ca, în luna august, să meargă la București, pentru a fi operată la ochiul stâng, la care are dezlipire totală de retină.
Fetița suferă de cataractă congenitală membranacee, microcefalee și distrofie. Pentru a putea face intervenția chirurgicală la ochi, Adriana avea nevoie urgent de un RMN. Vinerea trecută, pe 21 martie, la Centrul de imagistică medicală Arcadia din Iași, fetița din Cornu Luncii a reușit să facă RMN-ul, concluziile acestuia fiind foarte necesare în vederea operației la ochi. Alexandru Gal, tatăl fetiței, ne-a spus că a întâlnit oameni cu suflet la această clinică, în special medicul examinator prof. dr. Dragoș Negru și dr. anestezist Corneliu Paiu, care au vrut să-i facă RMN-ul fetiței. „Totul a decurs bine și aș vrea să le mulțumesc celor de la Arcadia. În același timp le mulțumesc și celor care m-au ajutat cu bani, peste 1.200 de lei, cu alimente, hăinuțe pentru copii, vitamine, scutece, oameni care au dorit să rămână anonimi. Le mulțumesc din suflet că au înțeles durerea noastră ca părinți, dar, în primul rând, suferința fetiței noastre, care este abia la început de drum și are atâtea boli cu care se luptă”, a completat tatăl fetiței.
Lupta este abia la început
Adriana Maria Iancu s-a născut prematur, la opt luni și trei zile, având doar 1,1 kg. Medicii nu i-au dat șanse de supraviețuire mai mult de 24 de ore. Fetița provine din gemeni, iar frățiorul ei este sănătos. Părinții s-au luptat mult ca fetița lor să supraviețuiască, în ciuda verdictului dat la naștere: „nu are șanse”. Au mers cu ea la mai mulți medici, la clinici din Suceava, Iași, București. Fetița a făcut progrese, dar lupta ei, a părinților, este abia la început. Urmează ca micuța să beneficieze de o indemnizație de persoană cu handicap. Cei care pot să dea o mână de ajutor acestei familii și vor să fie în continuare alături de Adriana pot să sune la numărul de telefon 0744 876 622 (tatăl Adrianei).


Adriana Maria Iancu, din localitatea Cornu Luncii
Adriana Maria Iancu, din localitatea Cornu Luncii
Adriana Maria Iancu, din localitatea Cornu Luncii
Adriana Maria Iancu, din localitatea Cornu Luncii


Recomandări

O fetiță din Moara, în vârstă de un an și două luni, are o malformație la nivelul craniului ce trebuie operată urgent. Intervenția chirurgicală costă 11.000 de euro

O fetiță din Moara, în vârstă de un an și două luni, are o malformație la nivelul craniului ce trebuie operată urgent. Intervenția chirurgicală costă 11.000 de euro

O femeie în vârstă de 48 de ani, cu tetraplegie spastică cu atetoză, are nevoie urgent de operații oftalmologice

Laura Gradinar, diagnosticată cu tetraplegie spastică cu atetoză, are nevoie urgent de operații oftalmologice
Laura Gradinar, diagnosticată cu tetraplegie spastică cu atetoză, are nevoie urgent de operații oftalmologice