Lecția de religie

Familia creștină trebuie apărată și ajutată



În societatea secularizată de azi, aflată în criză economică și financiară, dar mai ales spirituală, în care familia creștină se confruntă cu grave probleme de ordin economic și moral, social și spiritual, apărarea, promovarea și consolidarea instituției sacre a familiei pe temelia valorilor evanghelice netrecătoare, pe bunătate și responsabilitate, pe demnitate și solidaritate trebuie să fie o preocupare permanentă a Bisericii în lucrarea ei socială și misionară.
Societatea contemporană, chinuită de egoism și indiferență, devine adesea „o aglomerație de monade închise“, fără comuniune de iubire reală și solidară între oameni. Într-un spațiu al profitului necondiționat, definit prin transformarea ființelor umane în obiecte sau în cifre cu semnificații economice și profitabile, copiii devin adesea simple obiecte și ținte vulnerabile sau total ignorați.
Pentru a preveni astfel de răni deschise în viața familiei, oamenii trebuie să învețe să îi respecte pe copii și să îi înțeleagă. Mântuitorul Iisus Hristos i-a primit cu dragostepe copii și pe tineri și i-a ascultat cu seriozitate. Aceste două coordonate trebuie să caracterizeze relațiile autentice și necesare, desconsiderate, astăzi, sub pretextul afirmării libertății individualiste a omului contemporan. Instabilitatea familială, divorțul, violența, diminuarea fidelității conjugale, disprețul față de valorile tradiționale au condus la traumele actuale suferite de cei lipsiți de apărare, drame ignorate sau considerate simple informații oferite de mass-media. Deși Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor menționează „principiul interesului superior al copilului“ (art. 2 (2)), exploatarea, părăsirea, răpirea sau uciderea copiilor reprezintă păcate săvârșite, în continuare, la adăpostul indiferentismului, al consumismului și al profitului material, trăsături definitorii ale societății contemporane secularizate și consumiste.
Biserica trebuie să coopereze cu familia și școala în educația copiilor și tinerilor
Alături de părinții trupești ai copiilor, slujitorii Sfintelor Altare, ca părinți sufletești, sunt datori să îi ocrotească pe copii, pe cei mai mici fii ai Bisericii, prin iubire părintească, prin sfat bun, prin îndemn la viață spirituală și prin programe pastorale pentru copii și pentru părinții lor. Părinții copiilor trebuie să redescopere, împreună cu slujitorii Bisericii, grija pentru copii, puterea rugăciunii curate și ajutorarea spirituală și materială a copiilor, importanța educației creștine și frumusețea iubirii părintești, daruri necesare cinstirii altarului sfânt al familiei, binecuvântat de Dumnezeu și așezat la temelia vieții umane.
În fața provocărilor din societatea de azi, Biserica nu poate să rămână indiferentă, pentru că misiunea ei constă tocmai în vestirea Evangheliei iubirii lui Hristos pentru lume și a modului de viețuire în conformitate cu aceasta.
Astfel, prin demersul educațional-formativ din cadrul orelor de religie, Biserica vine în ajutorul elevilor promovând cunoașterea lui Dumnezeu – Creatorul cerului și al pământului, a omului creat după chipul lui Dumnezeu, a universului ca dar al lui Dumnezeu, a valorilor moralei creștine, precum: prietenia, dragostea, pacea, dreptatea, reconcilierea, responsabilitatea, solidaritatea și cooperarea între semeni, ca principii de bază ale credinței și vieții creștine. Educația religioasă, realizată prin intermediul lucrării Bisericii în școală, reprezintă o șansă, care se oferă fiecărui elev, de cunoaștere a Cuvântului lui Dumnezeu, ca izvor de lumină pentru viața omului dornic de iubire și fericire eternă.
Proiectul „Hristos împărtășit copiilor“
În complementaritate cu sistemul educațional religios desfășurat în școală, Biserica Ortodoxă Română a implementat, începând cu anul 2006, un program intitulat „Hristos împărtășit copiilor“. Programul se adresează tuturor copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani cu speranța constantă de a deschide mintea și sufletul acestora spre valorile credinței creștine.
Proiectul „Hristos împărtășit copiilor“ a rodit nu numai prin rezultatele frumoase obținute la nivel național, ci și prin generarea altor programe educaționale, ca de pildă, „Alege școala!“ și „Copilul învață iubirea lui Hristos“, prin care copiii învață cât de necesară este educația intelectuală, dar și cea spiritual-filantropică, de ajutorare a semenilor aflați în dificultate.
Omul contemporan, prins în mreaja unei societăți materialist-consumiste, a profitului imediat, se grăbește și caută să simplifice ori să reducă fericirea la câștigul material și la existența biologică terestră, uitând de bogăția sufletească a virtuților ca iubire de Dumnezeu, de adevăr, de dreptate, de sfințenie și de viață veșnică. De aceea, trebuie să înțelegem că educația creștină a copiilor, pe lângă formarea caracterelor umane în spiritul credinței creștine, are drept scop să formeze nu doar cetățeni ai patriei pământești, ci și cetățeni ai Împărăției cerurilor, ai comuniunii de iubire veșnică divino-umană. Astfel, cateheza creștină trebuie să-i învețe pe copii să cultive valori profund umane și sfinte, care nu se limitează la materie, profit imediat și viață biologică terestră, ci evidențiază pe om ca ființă capabilă de iubire eternă, în lumina și fericirea Preasfintei Treimi.
În Biserică învățăm de la Sfinții Părinți că educația tinerilor și a copiilor este o artă, și nu una întâmplătoare, ci ea este cea mai însemnată dintre arte. Astfel, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: Nu există nici o altă artă mai mare decât aceasta… căci ce este egal cu faptul de a armoniza sufletul și de a forma gândirea tânărului? („Despre slava deșartă și cum trebuie părinții să-și crească copiii“).
Pe lângă educația copiilor și a tinerilor, grija părintească pentru aceștia se arată și în grija pentru sănătatea lor fizică și duhovnicească. În acest sens, mai ales copiii săraci trebuie ajutați de parohie și de programele social-filantropice ale Bisericii, pentru a simți iubirea lui Hristos pentru ei.
Casele pentru copii orfani, centrele de zi pentru copii ale Bisericii au ca lumină călăuzitoare iubirea milostivă a lui Hristos arătată față de copii și tineri, așa cum a arătat-o față de fiica bolnavă a femeii cananeence, văzând credința tare a mamei, izvorâtă din iubirea ei îndurerată.
Să ne rugăm Bunului Dumnezeu, Părintele luminilor, să dăruiască părinților, copiilor și tuturor celor ce ajută familiile care nasc și cresc copiii în credință și viață sfântă, în iubirea față de Dumnezeu și de aproapele, „toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit“ (cf. Iacob 1, 17), pace și sănătate, bucurie și ajutor pe calea credinței luminate și a faptelor bune, spre slava Preasfintei Treimi, bucuria familiei, binele Bisericii și al societății. Amin.
(† DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)



Recomandări

Zi de aleasă sărbătoare în Horodnic de Sus, cu liturghie arhierească oficiată de episcopul Europei de Nord, onoruri pentru preoții comunității și o lecție de unitate a primarului Valentin Luță

Zi de aleasă sărbătoare în Horodnic de Sus, cu liturghie arhierească oficiată de episcopul Europei de Nord, onoruri pentru preoții comunității și o lecție de unitate a primarului Valentin Luță
Zi de aleasă sărbătoare în Horodnic de Sus, cu liturghie arhierească oficiată de episcopul Europei de Nord, onoruri pentru preoții comunității și o lecție de unitate a primarului Valentin Luță

Elevii de la clasele pregătitoare din Verești, Corocăiești și Bursuceni au primit ghiozdane în prima zi de școală

Elevii de la clasele pregătitoare din Verești, Corocăiești și Bursuceni au primit ghiozdane în prima zi de școală
Elevii de la clasele pregătitoare din Verești, Corocăiești și Bursuceni au primit ghiozdane în prima zi de școală

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni
Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni