Familia creștină – Biserica de acasă

Spiritualitatea ortodoxă dezvoltă o înaltă și frumoasă învățătură referitoare la vocația comunitară a omului. Ea învață că familia are o instituire divină și se bazează pe alteritatea ființei umane, creată în cele două sexe: bărbat și femeie. Familia creștină constituie leagănul iubirii, „Biserica de acasă” (Romani 16, 5), „Biserica în miniatură, loc al împlinirii și realizării mutuale, trupești și sufletești, școală a virtuților creștine, laborator al mântuirii și desăvârșirii, un adevărat altar de jertfă”.[1]
Așadar, familia creștină este chemată să-și împlinească vocația de „Biserică de acasă”, prin vestirea și slujirea Evangheliei vieții. Referindu-se la importanța familiei creștine, ca fiind baza comunității ecleziale, Sfântul Apostol Pavel vorbește despre legătura tainică dintre familie și viața Bisericii: „Taina aceasta – a unirii dintre bărbat și femeie – mare este, iar eu zic în Hristos și Biserică” (Efeseni 5, 32). Din familia creștină credincioasă, spunea Preafericitul Daniel, „copilul învață să caute familia spirituală sfințitoare, adică Biserica, ai cărei membri sunt numiți fii și fiice, frați și surori, părinți și maici duhovnicești în Hristos”.[2]
Sfinții Apostoli, care aveau o înțelegere dumnezeiască asupra misiunii Bisericii în lume, nu i-au considerat pe cei botezați Biserică ascultătoare, ci i-au angajat în lucrarea misionară „ca pe unii ce sunt în aceeași casă a lui Dumnezeu, împreună cu clerul” (I Corinteni 3, 16-17). Au voit ca și prin credincioși să se facă văzută în lume lucrarea nevăzută a lui Dumnezeu. I-au îndemnat să stea tari în credință și în libertatea la care i-a chemat Dumnezeu (Galateni 5, 1), să apere credința și Biserica de lupii îmbrăcați în piei de oaie (II Corinteni 11, 13), să se cerceteze dacă sunt în dreapta credință (II Corinteni 13, 5). Sfinții Apostoli i-au îndemnat să fie împreună lucrători cu clerul, să păstreze și să vestească credința, să păstreze disciplina și buna rânduială a vieții morale. Sfântul Apostol Petru îi numește pe creștini „neam ales și preoție sfântă” (II Petru 2, 5-9) și în relația cu cei nebotezați chiar sunt preoți, de vreme ce pot săvârși Botezul, în caz de necesitate, părinții sunt numiți „păstorii Bisericii din casa lor” (Romani 16, 5).
Biserica din casă a existat de-a lungul istoriei creștinismului. Ar fi binevenit și chiar foarte util dacă s-ar găsi o persoană care să scrie o istorie a bisericilor din casă, îndeosebi, dacă de această problemă s-ar preocupa o femeie, pentru că femeia simte cel mai bine duhul unei familii. Prin această carte, multe mame și tinere, dar și bărbați și adolescenți, ar găsi răspunsuri la problemele care îi frământă.
(Pr. Dumitrache Ciprian, Doxologia.ro)
Pr. Prof. Dr. Ioan C. Teșu, Familia contemporană între ideal și criză, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 50.
PF Daniel, „Familia – binecuvântare primordială pentru umanitate eternă”, în vol. Familia creștină, o binecuvântare pentru Biserică și societate, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2012, p. 5.