Conform planului lui Dumnezeu, căsătoria este fundamentul acestei comuniuni mai largi care este familia, pentru că instituția însăși a căsătoriei și iubirea conjugală sînt ordonate spre procrearea și educarea copiilor în care ele își găsesc încoronarea.
În realitatea sa cea mai profundă, iubirea este în mod esențial dar, și iubirea conjugală, antrenînd soții în cunoașterea reciprocă, făcîndu-i să fie “un singur trup” (Fac. 2, 24), îi face capabili de dăruirea cea mai mare posibilă prin care ei devin colaboratori ai lui Dumnezeu pentru a da viață unei alte persoane umane. Astfel soții în timp ce se dăruiesc unul altuia, dau dincolo de ei înșiși o ființă reală, copilul, reflectarea vie a iubirii lor, semn permanent al unității lor conjugale și sinteza vie și indisociabilă de ființa lor de tată și de mamă.
Devenind părinți, soții primesc de la Dumnezeu darul unei noi responsabilități. Iubirea lor părintească este chemată să devină pentru copii lor semnul vizibil al iubirii lui Dumnezeu însuși, de la Care vine orice paternitate în cer și pe pămînt (Ef. 3, 15).
În sînul familiei se nasc astfel un ansamblu de relații înterpersonale raport între soți, paternitate – maternitate, fraternitate – prin care fiecare persoană este introdusă în “familia umană” și în “familia lui Dumnezeu” care este Biserica. Căsătoria și familia creștină zidesc Biserica. În familie, persoana umană nu este numai născută și introdusă progresiv, prin educație în comunitatea umană, ci datorită renașterii prin Botez la viața în Hristos și educării în credință, ea este introdusă în același timp în familia lor Dumnezeu care este Biserica.
Familia umană este reconstruită în unitatea sa prin puterea mîntuitoare a morții și învierii lui Hristos. Familia creștină care participă la eficiența mîntuitoare a acestui eveniment, constituie locul natural în care se înfăptuiește inserarea persoanei umane în marea familie a Bisericii. Misiunea dată la început bărbatului și femei de a crește și a se înmulți își atinge astfel realizarea și împlinirea adevărată.
Astfel Biserica zidește familia și familia zidește Biserica. Biserica găsește în familia născută prin Taină, leagănul său, locul și mediul în care se pregătesc noi generații de membri ai Bisericii iar familia, susținută și întărită de harul lui Dumnezeu își găsește împlinirea în Biserică și amîndouă în Împărăția lui Dumnezeu.
Biserica se extinde în timp și spațiu prin familia creștină. Încă de la începutul ei Biserica creștină s-a constituit după modelul familiei, ca o comunitate de dragoste. Familia creștină este mediu cel mai propice pentru transmiterea credinței și a vieții creștine. Educația și instrucția creștină în cadrul familiei sînt decisive pentru copii și tineri. Această educație se face fie direct, fie indirect, prin experiența rugăciunilor comune, a postului, prin pregătirea copiilor pentru Cuminecătură, împărtășirea împreună, prin participarea la marile evenimente familiale, dar mai ales prin relațiile personale dintre părinți și copii, nu numai acasă ci și în afară. Îndrumarea duhovnicească și exemplul direct al părinților sînt de o importanță crucială. S-ar putea spune că părinții creștini sînt cei mai de seamă mijlocitori dintre Biserică și lume. Căci prin ei se face îmbisericirea copiilor și tinerilor și, tot prin ei, aceștia sînt trimiși în lume ca ucenici ai lui Hristos. E o prelungire a Bisericii în lume și o aducere a lumii în Biserică.
De aceea, familia creștină are misiunea, în primul rînd, de a deveni ceea ce este adică o comunitate profundă de viață și iubire într-o tensiune care-și va găsi împlinire definitivă, ca întreaga realitate creată și mîntuită, în Împărăția lui Dumnezeu familia creștină a primit misiunea de a păstra, de a revela și de a comunica credința sa și iubirea ca reflectare vie și participare reală la iubirea lui Dumnezeu pentru omenire și la iubirea lui Hristos Domnul pentru Biserica Sa. Toate îndatoririle familiei creștine și membrilor acesteia sînt o realizare concretă și în detaliu a acestei misiuni fundamentale. (Pr. Conf. Univ. Dr. Valer Bel)
