Familia bărbatului care ar apărea pe pachetul de țigări dă în judecată instituțiile europene

Familia bărbatului care ar apărea pe pachetele de țigări fără acordul său va da în judecată, la finalul lunii mai, Comisia Europeană și Parlamentul European, la Curtea de Justiție a UE, a declarat avocatul Adrian Cuculis, precizând că daunele morale solicitate se ridică la un milion de euro, scrie Mediafax.”Procesul nu se va desfășura în România, ci la Bruxelles, la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Tehnic vorbind, trebuie să chemăm în judecată Parlamentul European și Comisia Europeană, pentru că cele două au emis directiva respectivă ce a dus la implementarea în România a legii ce aduce aceste noutăți pe pachetele de țigări, Directiva 40, iar pozele respective se regăsesc în această directivă, 40”, a declarat avocatul familiei, Adrian Cuculis.El a precizat că Tratatul de funcționare al UE, prin comparație cu Curtea de Justiție a UE, spune foarte clar că dacă un cetățean membru este afectat de un act cu putere de lege, directivă, emis de Comisia Europeană sau de Parlamentul European, atunci persoana fizică are posibilitatea fie să anuleze actul respectiv, fie modificarea parțială a actului.

Recomandări

Președinții curților de apel condamnă campania agresivă pornită împotriva magistraților sub pretextul „reformei” pensiilor de serviciu

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor

A ascuns câteva sute de pachete de țigări sub banchete și a rămas fără mașina evaluată la 10.000 de euro