Fotbal

Fălticeniul are din nou echipă de Liga a III-a, după o pauză de 10 ani



Bucuria fălticenenilor după ce au obținut promovarea în eșalonul al treilea
Bucuria fălticenenilor după ce au obținut promovarea în eșalonul al treilea

După Foresta și Bucovina Rădăuți, Șomuz Fălticeni este cea de-a treia formație din județul Suceava care va activa, începând din sezonul viitor, în Liga a III-a. Formația antrenată de Radu Anania și Iulian Darabă are acces pe tabloul eșalonului al treilea după ce a trecut de reprezentanta Vasluiului, Flacăra Muntenii de Sus, la barajul pentru promovare. Fălticenenii au luat o opțiune serioasă pentru îndeplinirea obiectivului încă din tur, când s-au impus cu categoricul scor de 5-0 pe teren propriu, astfel că manșa a doua a barajului, disputată sâmbătă după-amiază, la Muntenii de Sus, a constituit mai mult o formalitate. Șomuz s-a dovedit încă o dată echipa mai bună, impunându-se la limită, cu scorul de 1-0. Trebuie precizat că oaspeții au început jocul prudent, nedorind să riște mai nimic. În prima parte a partidei, fălticenenii s-au mulțumit să se apere grupat și să țină cât mai mult de minge. Odată cu trecerea timpului, însă, când devenea din ce în ce mai clar că sunt ca și promovați, au început să evolueze mai relaxat, iar golul în poarta gazdelor a căzut firesc, în minutul 85, după ce Șorodoc a punctat cu un șut plasat, din mijlocul suprafeței de pedeapsă.
„Trăim o satisfacție imensă, care vine după un an de muncă. Nu vom sărbători însă mult timp această realizare, pentru că viitorul sezon competițional bate la ușă, iar la Liga a III-a cerințele sunt cu totul altele. Beneficiind de sprijinul Primăriei trebuie să ne organizăm cât mai repede, pentru a putea face față cu brio în eșalonul al treilea. Avem nevoie de întăriri, de jucători tineri, nu mai putem să ne întâlnim duminică la teren, ca până acum. Trebuie să ne antrenăm cel puțin la fel de mult ca adversarii noștri dacă avem pretenția să jucăm de la egal la egal cu ei”, a declarat antrenorul principal Radu Anania.
Gruparea fălticeneană a început meciul de la Muntenii de Sus în alcătuirea: Pascal – Neagoe, Șandru, Kuruc, Obreja – Bandi, Nichitoaia, Zama, Julei – Luchian, Padovei. Pe parcursul meciului au mai intrat: Șorodoc, Lelcu, Simion și Luțac. Antrenori: Radu Anania și Iulian Darabă.
În viitorul sezon al Ligii a III-a, programat să debuteze pe 25 august, Șomuz Fălticeni va evolua în Seria I, alături de formațiile Foresta Suceava, Știința Miroslava, FK Miercurea Ciuc, Oțelul Galați, Bucovina Rădăuți, CSM Roman, Sporting Liești, KSE Târgu Secuiesc, CSM Focșani, FC Odorheiu Secuiesc, Sănătatea Darabani, Ceahlăul Piatra Neamț, FCM Gauss Bacău, si nou-invitatele FC Botoșani II și Politehnica II Iași.



Recomandări