Fălticeni: 14 locatari ai unui bloc, între care și un copil, evacuați în urma unui incendiu



Un număr de 14 locatari, între care și un copil, ai unui bloc din municipiul Fălticeni au fost evacuați, ieri, din apartamente în urma unui incendiu izbucnit într-o garsonieră de la etajul al doilea al imobilului.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, plt. major Dan Moroșan, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că incendiul a izbucnit în jurul orei 10.00, într-o garsonieră aflată la etajul al doilea al unui bloc cu patru nivele, situat pe strada 2 Grăniceri din municipiul Fălticeni.
Moroșan a spus că pompierii militari din Fălticeni au intervenit cu două autospeciale pentru localizarea și stingerea incendiului.
Conform sursei citate, din cauza fumului dens, 14 persoane, între care și un copil, au fost evacuate din bloc.
În incendiu au ars obiecte de mobilier din garsonieră, fără ca flăcările să se extindă și la apartamentele învecinate.
Cauza probabilă a producerii incendiului este o candelă aprinsă.
Moroșan a precizat că incendiul a fost stins după aproape două ore, iar locatarii urmează să revină în locuințe după aerisirea acestora.