Revelion

Fălticenenii au ieșit în stradă pentru a serba trecerea dintre ani

Și urătorii de la Rădășeni au venit la Fălticeni, în Ajunul anului 2014

Peste două mii de fălticeneni au petrecut noaptea dintre ani în Piața “Nada Florilor”, unde au numărat ultimele 20 de secunde din 2013 și și-au urat „La mulți ani!” în primele momente ale lui 2014, alături de primarul Cătălin Coman și vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Alexandru Rădulescu. Pe lângă focul de artificii care a durat 10 minute și prezența lampioanelor care au început să se înalțe la cer cu câteva minute înaintea zilei de 1 ianuarie 2014, locuitorii din urbea de pe Șomuz care nu și-au făcut rezervări la petreceri private au avut parte de un concert în aer liber în care au evoluat Ami, Alexandru Brădățan, Bianca Ciubotaru, Gheorghiță Rotaru, Larisa Nunvailer, Manuela Pohoață, Valentin Bertea, Livia Brădățanu, Nicoleta Hafiuc, Silvia Semeniuc, trupele Okra și The dAda.
După petrecerea care s-a sfârșit după ora 1,30, în zona centrală a orașului au ajuns echipele de salubrizare, care au avut de strâns două remorci de sticle, pahare și ambalaje de la diversele produse consumate.
Urători la primărie
Ajunul anului 2014 a adunat în fața Primăriei municipiului Fălticeni câteva sute de localnici care au dorit să vadă spectacolul oferit edililor de urătorii din urbea de pe Șomuz sau cei veniți din satele învecinate.
După o absență de câțiva ani, primii urători au fost cei din Oprișeni. Ei au venit la primărie și cu o capră a cărei vânzare au negociat-o cu administrația locală, iar la final au dat-o pentru 200 de lei noi, pentru ca primarului Cătălin Coman să îi rămână bani pentru reparat drumuri și pentru proiecte de apă și canalizare.
Și gospodarii de la Rădășeni au venit la Fălticeni, conform tradiției, cu un plug tras de cai, cu plugari și cu călăreți, cu muzicanți, dar și cu nelipsitul cadastrist care măsoară în fiecare an cu compasul hotarul dintre cele două localități și de fiecare dată mai are de recuperat teren de la fălticeneni.
Cunoscutul rapsod popular în vârstă de aproape 80 de ani Grigore Tulbure, cel care conduce grupul de urători de la Rădășeni, le-a oferit primarului Cătălin Coman, viceprimarului Gheorghe Aldea și directorului general al Primăriei Fălticeni, Paul Buhlea, fost primar de Rădășeni, buchete de spice de grâu pentru ca anul 2014 să fie bogat. Ca în fiecare an, rădășenenii au împărțit copiilor mere, iar adulților le-au oferit țuică de prune.
Așteptați în fiecare an, urătorii din satul Leucușești au stârnit și în acest an zâmbetul celor prezenți în fața primăriei prin personajele inspirate din mitologia satului întruchipând cele mai bizare creaturi, dar și prin dansul damelor, babelor, moșnegilor, negustorilor, etc., care au răspuns prompt comenzilor ofițerului care i-a condus.
După evoluția de excepție a artiștilor populari de la Leucușești, au venit să ure urșiide pe „2 Grăniceri”, căiuți și dame din Șoldănești, urătorii din Ganea și urșii de la Preutești.
Gazdă ospitalieră, primarul Cătălin Coman le-a oferit urătorilor bani, colaci, țuică și mere.

Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

„Nunta de Aur” la Fălticeni: Peste 40 de cupluri celebrate pentru 50 de ani de căsătorie în cadrul unui eveniment emoționant

Fălticeniul investește peste 11 milioane de lei în transformarea Cinematografului „Doina” într-un Centru Cultural Multifuncțional

Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, i-a premiat pe elevii cu cele mai mari medii la bacalaureat și evaluarea națională