Antrenorul Viorel Hizo a declarat, miercuri, că regretă plecarea fundașului Vasile Maftei de la Rapid, precizând că îi va fi greu să-l vadă jucând la Unirea Urziceni, adversara formației giuleștene din etapa a doua a Ligii I.
„Am un regret imens că l-am pierdut pe Maftei. Eu am ținut foarte mult la Vasile, este un jucător care mi-a fost apropiat, care și-a făcut datoria față de Rapid și îmi este greu să nu-l văd lângă mine și să-l văd la adversari”, a spus Hizo despre fotbalistul cedat grupării ialomițene în această vară în schimbul a aproximativ 400.000 de euro.
Tehnicianul se așteaptă la un meci greu, sâmbătă, cu Unirea Urziceni, echipă despre care spune că nu traversează o perioadă proastă chiar dacă a înregistrat două înfrângeri în fața formației CFR Cluj. „Cu Urziceniul ne așteaptă un meci foarte greu, pentru că jucăm cu echipa campioană, o echipă care este foarte bine pregătită și organizată. Însă eu consider că orice rezultat este posibil în acest meci. Nu știu dacă Urziceniul trece printr-o pasă proastă, pentru că trebuie să ținem cont că în cele două jocuri a întâlnit fosta campioană. Iar CFR Cluj este o echipă care are cam tot ce-i trebuie și ar putea să câștige încă un campionat”, a adăugat antrenorul rapidist.