Volei

Fălticeneanul Ionel Ciocan este noul antrenor al naționalei de juniori II



Munca lui Ionel Ciocan a fost răsplătită cu un post de antrenor la nivel de federație
Munca lui Ionel Ciocan a fost răsplătită cu un post de antrenor la nivel de federație

Voleiul din Fălticeni s-a remarcat în ultimii cinci ani prin participări repetate în ultimul act al naționalelor de juniori a echipelor Clubului Sportiv Școlar „Nicu Gane”, pregătite de antrenorul Ionel Ciocan. În această săptămână, tânărul antrenor fălticenean a fost numit de Federația Română de Volei în funcția de antrenor principal al naționalei de juniori II(cadeți), echipă pe care o va pregăti pentru calificarea la Campionatul European din 2012. Inițial, oficialii federației i-au propus lui Ionel Ciocan să fie antrenor la Centrul de Excelență de la Dej, dar acesta a refuzat din cauza faptului că trebuia să facă o detașare și să se mute cu toată familia acolo. Până la urmă, FRV a hotărât ca fălticeneanul să conducă naționala de juniori II, schimbarea conducerii tehnice venind după rezultatele foarte slabe de la europeanul din acest an, când România nu a obținut nici un set.
„Cred că munca mea de până acum din Fălticeni nu a fost în zadar și această numire este un pas înainte în cariera fiecărui antrenor. Sper ca această experiență să fie una utilă pentru mine, dar și pentru voleiul din Fălticeni, aici unde este un fond genetic foarte bun, dar din păcate nu prea există implicare la nivel de finanțare ”, a declarat noul antrenor al naționalei de cadeți, fălticeneanul Ionel Ciocan. Tehnicianul echipei de juniori I a CSȘ „Nicu Gane” din Fălticeni se va întâlni cu noii săi elevi pe 19 decembrie la Buzău, acolo unde va sta zece zile într-un cantonament pentru a pregăti participarea în grupele pentru calificarea la europene, ce vor avea loc în luna aprilie a anului viitor. Antrenorul Ionel Ciocan are deja doi jucători ce au fost la lotul de cadeți și în acest an au fost promovați la lotul de juniori I, Ștefan Lupu și Cosmin Andone, sportivi ce în ciuda vârstei evoluează deja și la seniori, la echipa Clubului Sportiv Municipal Suceava, pregătită de Victor Pancu.