Tenis

Fălticeneanul David Arcip, locul 2 în ierarhia națională, face parte din lotul Under 13 al României



David Arcip
David Arcip

Colegiul Tehnic al Federației Române de Tenis a anunțat recent componența loturilor naționale pentru sezonul competițional 2022-2023. După evoluțiile foarte bune din acest an, când a fost în lotul Under 12, fălticeneanul David Arcip, locul 2 în ierarhia națională, cu 8231 de puncte, și jucătorul din Câmpulung Moldovenesc Carlo Piticaru, locul 7 în ierarhia națională U12, cu 6393 de puncte, legitimat la AS Club Sportiv Tenis Nord Bucovina, vor face parte din lotul Under 13, alături de alți 6 sportivi (Andrei Radu, Lucas Miloș, David Cercel, Patrick Bolduț, Tudor Preda, Darius Dorin)
Anul 2022 a fost unul fructuos pentru activitatea sportivă a fălticeneanului David Arcip, legitimat la Clubul sportiv Lechner Tennis School din Brașov. A fost prezent la 7 turnee internaționale, de unde s-a întors cu titluri importante de campion (în proba de dublu în Bulgaria) și vicecampion (în proba de dublu în Irlanda și Croația ) și clasarea pe primele locuri la turneele cu participare mondială de la Kufstein-Austria și Nice-Franța. În total, în turneele internaționale „Tennis Europe” David Arcip a avut, doar în acest an, 30 de victorii în 42 de jocuri disputate, atât la simplu, cât și la dublu.
Prestații foarte bune în Circuitul Național FRT
Pe plan național David a avut prestații foarte bune în Circuitul Național FRT Categoria A – Under 12, care s-au concretizat prin obținerea locului 1 la toate participările, iar debutul la categoria U14 (deși are doar 12 ani, micul jucător din Fălticeni fiind născut pe 30 aprilie 2010) i-a adus, din două participări, un loc 3 și un loc 1.
„Convocarea la selecția națională U13 a fost o onoare care s-a concretizat în confirmarea lui David în lotul României de 13 ani, având în vedere că el are 12 ani și face parte din lotul României U 12. Suntem extrem de mulțumiți de activitatea micului campion din Fălticeni, care se pregătește pentru participarea la un nou concurs U14 desfășurat la București, în perioada 27-30 noiembrie 2022. În luna decembrie, David Arcip a fost invitat la Gala celebrităților din județul Brașov, acolo unde este legitimat, pentru a fi premiat pentru un an plin de realizări notabile.
Pentru a intra în Lotul României U13, David a fost susținut de o echipă puternică și închegată. Felicitări antrenorului Ferry Lechner, mulțumim celor care l-au ajutat în pregătire,Ciprian Onufrei și Iulian Bouariu,mulțumim sponsorilor și Școlii Gimnaziale «Mihail Sadoveanu» din Fălticeni. Doar împreună reușim!”, ne-a transmis Ramona Arcip, mama micului campion.
Elev al Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” din Fălticeni, David Arcip a început tenisul la vârsta de 7 ani, în cadrul secției de tenis ACS „Nada Florilor” Fălticeni, apoi, la Brașov, alături de antrenorul său Ferry Lechner a cunoscut succesul internațional.
Pentru anul 2023 micuțul sportiv din Fălticeni și-a propus ascensiunea în top 10 la categoria U14, unde a debutat în luna septembrie prin participarea la Turneul FRT „Cupa Orhideea”, turneu pe care l-a și câștigat.


David Arcip
David Arcip
U13 - David Cercel, Patrick Bolduț, David Arcip, Lucas Miloș și Andrei Radu
U13 - David Cercel, Patrick Bolduț, David Arcip, Lucas Miloș și Andrei Radu
Fălticeneanul David Arcip, locul 2 în ierarhia națională, face parte din lotul Under 13 al României
Fălticeneanul David Arcip, locul 2 în ierarhia națională, face parte din lotul Under 13 al României
David Arcip
David Arcip


Recomandări

Performanță remarcabilă a sportivilor de la ACS „Nada Florilor” Fălticeni, la Turneul Campionilor Tenis 10 FRT

Performanță remarcabilă a sportivilor de la ACS „Nada Florilor” Fălticeni, la Turneul Campionilor Tenis 10 FRT
Performanță remarcabilă a sportivilor de la ACS „Nada Florilor” Fălticeni, la Turneul Campionilor Tenis 10 FRT