Cinste

Fălticeneanul Bogdan Baciu și-a început mandatul de un an ca delegat de tineret al României la ONU

Bogdan Baciu, delegat de tineret al României la ONU

Fălticeneanul Bogdan Baciu, elev la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, și-a început în această săptămână mandatul de un an ca delegat de tineret al României la Organizația Națiunilor Unite. La ONU, elevul din Fălticeni va participa la Adunarea Generală a Națiunilor Unite, care se va desfășura în decursul a două săptămâni. În cadrul Adunării Generale, Bogdan va trebui ca, într-un discurs de cinci minute, să prezinte o scurtă situație a tinerilor români și a problemelor lor.
Bogdan Baciu a susținut marți un prim discurs în plenul Comisiei a III-a a ONU și a avut onoarea de a participa la fotografia de grup și individuală cu Secretarul General al ONU, Ban Ki Moon.
La ONU, ziua durează foarte puțin
„Totul este copleșitor pentru mine, de la adaptarea la fusul orar și orașul în sine, până la sălile din fortăreața ONU. Abia aici realizezi ce responsabilitate are mandatul tău și cât de activi sunt tinerii în celelalte țări. Nu o dată mi s-a făcut «pielea de găină» ascultând discursurile colegilor delegați și același lucru a fost remarcat și de ceilalți participanți la întâlniri care nu trimit delegați de tineret la ONU. Suntem peste 20 de țări cu delegați de tineret și avem o groază de lucruri de împărtășit unii altora.
Ziua aici durează foarte puțin. Ziua avem ședințe în plen, seara întâlniri informale, propuneri pe rezoluții și noaptea târziu scrierea și trimiterea rapoartelor în țară, împreună cu Misiunea Permanentă a României pe lângă ONU, unde avem privilegiul să fim cazați.
Sunt extrem de multe lucruri de împărtășit, se întâmplă foarte multe lucruri într-un timp foarte scurt. Am întâlnit oameni ca doamna Ambasador Simona Miculescu, domnul Alexandru Ciorobea și alți români care lucrează la Misiune Permanentă a României pe lângă ONU, oameni care depun tot efortul ca mandatul meu și al Alexandrei Năstase (President at Romanian Center for International Relations and Security Studies), să fie unul reușit.
Dacă în Europa nu suntem văzuți foarte bine, pot spune că aici sunt mândru să spun că sunt român și asta datorită faptului că foarte mulți concetățeni lucrează aici, având funcții și joburi foarte importante, lucru extrem de greu de realizat în cel mai competitiv oraș din lume”, ne-a declarat Bogdan Baciu.
Elevul din orașul de pe Șomuz va mai pleca la New York în luna februarie a anului viitor.
Bogdan Baciu este vicepreședintele Consiliului Județean al Elevilor, președintele Consiliului copiilor „Spune, Suceava” și redactor-șef al publicației „Revista noastră”.

Bogdan Baciu, delegat de tineret al României la ONU
Bogdan Baciu, delegat de tineret al României la ONU
Bogdan Baciu, delegat de tineret al României la ONU
Bogdan Baciu, delegat de tineret al României la ONU
Bogdan Baciu, delegat de tineret al României la ONU
Bogdan Baciu, delegat de tineret al României la ONU

Recomandări

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu

Peste 18.000 de copii, tineri și adulți au participat anul trecut la evenimentele organizate de Biblioteca Municipală ,,George Bodea”

IPS Calinic i-a transmis primarului Bogdan Loghin că „Biserica nu răspunde la presiuni, fie ele și voalate, și nu se lasă implicată într-un registru al avertismentelor, rămânând statornică în adevăr”

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, solicită demisia prefectului Traian Andronachi, pe care îl acuză că s-a implicat ilegal în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

„Școala a început fără tine” – mesajul sfâșietor al colegilor și profesorilor de la Vatra Dornei pentru Matei Cozma