Probleme

Falsuri și debandadă în declarațiile fermierilor suceveni



– Deși au verificat doar 70 de fermieri, echipele de control ale Agenției de Plăți au găsit o sumedenie de falsuri și erori, fermierii declarând în cereri suprafețe mai mari decât au în realitate sau trecându-se mai mulți pe aceeași suprafață
– Reprezentanții agenției spun că vor recurge la tăierea de la subvenții doar în cazurile grave, în rest urmând a se încerca remedierea erorilor din cereri fără ca țăranii să fie sancționați în vreun fel
Echipele de control coordonate de Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură Suceava, care au demarat în urmă cu aproximativ două săptămâni o serie de acțiuni de control, cu scopul identificării țăranilor care au declarat suprafețe de teren mai mari decât au în realitate, și-au cam pus mâinile în cap, deși au verificat abia în jur de 70 de fermieri, mai toate declarațiile țăranilor conținând o sumedenie de erori. Parte dintre fermieri au pus în cereri suprafețe mai mari decât au în realitate, forțând astfel intrarea în limitele care au permis obținerea statului de fermier. Alții au indicat în cereri locații greșite, indicând suprafețe ce aparțin, de fapt, altor persoane. În alte cazuri, pentru aceeași suprafață de teren, au depus cereri de obținere a subvențiilor și proprietarii și arendașii suprafețelor, ceea ce este iarăși ilegal. Nu au lipsit nici cazurile în care mai mulți membri ai unei familii au indicat fiecare în cererea sa aceeași suprafață. În plus, multe terenuri nu îndeplinesc condițiile necesare primirii de subvenții, fiind în pantă sau însămânțate cu alte culturi decât cele trecute în cereri. „Sunt multe probleme, cererile fiind presărate cu multe greșeli, unele voite, altele nu. În principiu, în aproape toate cazurile, vom încerca să remediem problemele din mers, fără a-i tăia de pe liste pe beneficiari. Numai acolo unde se vor constata încercări clare de fraudare vom recurge la scoaterea din baza de date, și implicit de la subvenții”, a explicat Neculai Perju, directorul Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură Suceava. De precizat că verificările în teren sunt abia la început, până în toamnă echipele de control urmând a compara situația din teren cu cea înscrisă pe cereri în cazul a aproape 1000 de fermieri. Vor fi verificați cu precădere fermierii care au declarat suprafețe de teren care se încadrează la limită pentru a fi eligibile în vederea obținerii subvențiilor europene, aici fiind posibile cele mai multe încercări de fraudare. Conform legii, pot deveni fermieri numai agricultorii care au parcele de teren de minimum 30 de ari, care să însumeze, în total, cel puțin 1 hectar de teren agricol care să fie lucrat. De aici pot apărea și eventualele încercări de fraudare, existând posibilitatea ca unii țărani, care aveau suprafețe puțin sub cele necesare încadrării, să fi adăugat în cereri câțiva ari pe care nu îi dețin în realitate.
Vor fi făcute, însă, și controale aleatorii, din baza de date fiind selectați deja 320 de fermieri la care urmează să ajungă echipele de control.
– Totul pentru doar 50 de euro
În toamna acestui an, cei 59.144 de fermieri din județ vor vedea în sfârșit și primii bani de la UE. Vor primi doar o subvenție de 50 de euro pentru fiecare hectar de teren agricol pe care îl lucrează, însă sunt speranțe că în anii următori subvenția va crește progresiv. Ceva mai norocoși vor fi țăranii din zona de munte, în cazul lor valoarea subvenției fiind dublă. La nivelul județului, cu banii de la UE vor fi subvenționate în jur de 240.000 de hectare de teren agricol.



Recomandări

Zeci de infracțiuni imputate unui inginer silvic și unui pădurar, acuzați că „albeau” prin falsuri transporturi ilegale de lemn

Zeci de infracțiuni imputate unui inginer silvic și unui pădurar, acuzați că „albeau” prin falsuri transporturi ilegale de lemn (fotografie generică)
Zeci de infracțiuni imputate unui inginer silvic și unui pădurar, acuzați că „albeau” prin falsuri transporturi ilegale de lemn (fotografie generică)

Se apropie o nouă campanie privind subvențiile din agricultură. APIA Suceava, ca de obicei, corigentă la informarea fermierilor

Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură dă startul Campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025
Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură dă startul Campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025

Se apropie o nouă campanie privind subvențiile din agricultură. APIA Suceava, ca de obicei, corigentă la informarea fermierilor

Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură dă startul Campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025
Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură dă startul Campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025