Fostul director general al clubului Juventus Torino, Luciano Moggi, a folosit facturi false în transferul mijlocașului Adrian Mutu la gruparea italiană, a anunțat, marți, cotidianul La Stampa. Sursa citată notează că Moggi a folosit facturi emise de o societate inexistentă din Londra, condusă de Francesca Romana Dolazza și Massimo Bassoli, ambii fiind reținuți în urmă cu cinci zile în urma încasării mai multor milioane de euro din contribuțiile publice. Dolazza și Bassoli garantau facturi emise de societăți inexistente cu sediul în afara Italiei, fraudând fiscul și umflând sumele. Moggi a apelat și el la cei doi în cazuri de achiziții complicate de jucători, așa cum a fost și la transferul lui Mutu. Moggi l-a transferat pe Mutu la Juventus după ce internaționalul român a fost dat afară de Chelsea Londra, în urma unui control pozitiv cu cocaină. Moggi i-a oferit cinci ani de contract lui Mutu, deși acesta fusese suspendat timp de șapte luni și nu putea evolua decât începând cu finalul lunii mai a anului 2005. Fostul director general al torinezilor a prezentat mai multe facturi fictive la club, prin care a câștigat milioane de euro, justificând costurile susținerii „operațiunii Mutu”. Juventus nu putea să-l achiziționeze la momentul respesctiv pe Mutu, deoarece avea toate locurile de extracomunitari ocupate. Pentru a putea să-l aducă pe român, Luciano Moggi a folosit un tertip transferându-l într-o primă fază la Livorno, care avea un loc de extracomunitar liber. După ce a ajuns la Livorno, Mutu a putut fi achiziționat de Juventus, deoarece regulametul Federației Italiene de Fotbal îi permitea clubului torinez să transfere jucători extracomunitari numai de la cluburi italiene. Fostul director general al clubului Juventus Torino, Luciano Moggi, și administratorul delegat Antonio Giraudo se află în centrul unui scandal privind posibile meciuri trucate în Italia.





