Tribunalul Suceava a hotărât ieri ca falsificatorii de carduri de la Vicovu de Sus, care au dat lovituri prin mai toată Europa, să rămână după gratii. Soluția poate fi atacată cu recurs, iar magistrații de la Curtea de Apel Suceava vor lua o decizie finală în acest caz.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava au cerut instanței prelungirea mandatelor de arestare emise la începutul lunii mai pe numele lui Petru Nistor, fost Calancea, zis „Budău”, de 33 de ani, Constantin Lucian Costea, fost Nițu, alias „Pârcă”, de 33 de ani, și Ioan Pitic, fost Schipor, zis „Nicu Cucoraț”, de 37 de ani. După ce au analizat cererea, magistrații de la Tribunalul Suceava au decis să prelungească mandatele de arestare. Dacă în cazul lui „Budău” mandatul de arestare a fost prelungit cu 30 de zile, pentru ceilalți, „Pârcă” și „Nicu Cucoraț”, judecătorii au prelungit durata detenției cu 20 de zile.
Soluția nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel atât de cei trei indivizi din Vicovu de Sus, cât și de reprezentanții Parchetului.
În același dosar mai este arestat un alt individ din Vicovu de Sus, respectiv Gheorghe Dumitru Cârstean, de 28 de ani, zis „Borzac”.
Care sunt acuzațiile aduse
Cei trei sunt acuzați că au constituit un grup infracțional organizat, au deținut și pus în circulație instrumente de plată electronică falsificate și au efectuat operațiuni financiare în mod fraudulos, dar și de faptul că au deținut echipamente cu scopul de a servi la falsificarea cardurilor bancare.
„Modul de operare al grupării era următorul: membrii grupului, stabiliți în Marea Britanie, au intrat în posesia unor dispozitive de „skimming” pe care le montau în fantele de introducere a cardurilor în ATM-uri (n.r.- bancomate) și cu care reușeau să obțină date ale unor carduri emise de bănci din această țară, iar, apoi, cu ajutorul unor dispozitive de scriere și citire a benzii magnetice, clonau aceste carduri pe carduri blank”, au descris procurorii modul în care acționau Nistor, Costea și Pitic.
În acest fel, băieții din Vicovu de Sus au reușit să scoată din conturile mai multor cetățeni din Europa Occidentală câteva sute de mii de euro.





