Un tribunal din orașul britanic Birmingham a pronunțat, la sfârșitul săptămânii trecute, falimentul trupei de muzică raggae UB40.
Cei patru membri rămași în componența grupului – saxofonistul Brian Travers, toboșarul Jimmy Brown, percuționistul Norman Hassan și trompetistul Terence Oswald – au fost declarați în stare de insolvență de același tribunal, informează mirror.co.uk.
Fostul solist al trupei, Ali Campbell, dar și Mickey Virtue au părăsit grupul în anul 2008.
„Banii au fost motivul pentru care am plecat din trupă”, declara în luna iulie Ali Campbell.
Grupul UB40, al cărui nume provine de la titlul unui formular (Unemployment Benefit form 40) al Departamentului pentru Sănătate și Securitate Socială din Marea Britanie, a fost înființat în 1978, în orașul Birmingham. De-a lungul anilor, trupa britanică a lansat numeroase albume de studio și compilații, a avut peste 40 de single-uri care au intrat în Top 40 UK și a vândut peste 70 de milioane de discuri pe plan mondial.
Printre piesele devenite clasice ale trupei UB40 se numără „One in Ten”, „Red Red Wine”, „Don’t Break My Heart” și „Can’t Help Falling in Love”.