Falimentul Lehman Brothers este de departe cel mai mare din istoria SUA, instituția deținând active totale de peste șase ori mai mari decât cele ale companiei de telecomunicații WorldCom, care a solicitat protecție față de creditori în 2002 și ocupă locul al doilea în clasament, potrivit Reuters. Lehman, a patra mare bancă de investiții din SUA, deținea, la 31 mai 2008, active de 639 de miliarde de dolari și datorii de 613 miliarde de dolari. Instituția a anunțat ieri că va solicita protecție din partea autorităților sub legea falimentului.
Astfel, instituția cu o vechime de 158 de ani intră în faliment în urma crizei de pe piața creditelor din SUA, după ce a rezistat celor două războaie mondiale și prăbușirii fondului de hedging Long Term Capital Management.
WorldCom, al doilea operator de telecomunicații din SUA, a solicitat protecție față de creditori în 2002, după ce a fost implicată într-un scandal contabil care a dezvăluit nereguli în valoare de 11 miliarde de dolari. Compania deținea, în 2002, active de 103,914 miliarde de dolari.
Pe locul trei în topul celor mai răsunătoare falimente se situează grupul Enron, anterior a șaptea mare companie din Statele Unite, care a solicitat în decembrie 2001 trecerea sub protecția falimentului, din cauza unui scandal privind datoriile acumulate, de ordinul mai multor miliarde de dolari. Procedura de faliment a fost încheiată trei ani mai târziu.
Activele Enron se ridicau la 63,39 miliarde de dolari.
Pe locul patru în clasamentul celor mai mari falimente din SUA se situează tot o companie din sectorul financiar, Conseco, care a intrat în procedură de faliment în decembrie 2002, după ce a acumulat datorii ridicate în urma mai multor achiziții.
Conseco deținea active totale evaluate la 61,39 miliarde de dolari.
Clasamentul celor mai importante 15 companii din SUA care au dat faliment este completat de grupuri care dețineau active cu o valoare cuprinsă între 16,59 miliarde dolari și 35,89 miliarde de dolari.