Secretarul executiv al PDL Gheorghe Falcă a declarat, joi, la Antena 3, că a fost „contactat pentru o dreaptă puternică”, menționând că liberalii cu care a vorbit i-au spus că nu au încredere în PSD.
Întrebat, într-o intervenție telefonică la Antena 3 pe subiectul ridicării de către polițiștii judiciari a unor documente de la Primăria Arad, despre informațiile potrivit cărora s-ar pregăti plecarea sa din PDL, Falcă a răspuns că a fost contactat „pentru o dreaptă puternică”.
„Colegii liberali care au vorbit cu noi nu au încredere în PSD”, a spus Falcă, menționând că nu dorește să ofere numele celor cu care au vorbit.
El a mai spus că nu primarii fac o dreaptă puternică.
Întrebat dacă este de partea lui Boc sau de partea lui Blaga în PDL, Falcă a spus că nu face o astfel de împărțire.
Finul președintelui a menționat că atât Boc, cât și Blaga, trebuie să contribuie la succesul partidului.
Sorin Frunzăverde a anunțat că va candida pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin din partea USL, în calitate de membru PNL.
Presa a relatat că și alți lideri sau reprezentanți locali ai partidului își pregătesc plecarea din formațiune.