Scutirea marilor consumatori de energie de la plata a jumătate din certificatele verzi ar putea fi considerată ajutor de stat, iar Guvernul are nevoie de aprobarea Comisiei Europene pentru acordarea acestei facilități.
Potrivit unui proiect de ordonanță, în perioada 1 iulie 2013 – 31 decembrie 2016 va fi amânată acordarea unor certificate verzi producătorilor de energie din surse regenerabile, iar marii consumatori ar urma să cumpere certificate doar pentru jumătate din energia furnizată.
„Problema pe care o avem la acest proiect de ordonanță este legată de măsurile de sprijin pentru marii consumatori. Guvernul vrea să scutească marii consumatori de costul certificatelor verzi. Obiectivul este foarte legitim. Toți în România am vrea ca firme precum ArcelorMittal, Alro sau alți mari consumatori să se dezvolte la noi în țară. Nu vrea nimeni să-i vadă plecând. (…) E legitim ca ei să aibă o energie cât mai ieftină. Toți ne dorim treaba asta, dar metoda care a fost aleasă, deci o exceptare de la plata certificatelor verzi, credem noi că ridică probleme de ajutor de stat”, a declarat joi președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu la o conferință organizată de instituția pe care o conduce.
El a arătat că au existat consultări cu Comisia Europeană (CE), care a cerut notificarea acestei măsuri, ce nu va putea fi pusă în practică până când instituția europeană nu își va da acordul. Chirițoiu a menționat că niciun sta membru nu a primit aviz favorabil la o astfel de solicitare.
„Comisia Europeană ne-a spus că niciun stat membru n-a primit permisiunea să facă așa ceva. Austria a încercat și a fost respinsă, Germania este în investigație pentru ceva similar. (…) Ce am discutat cu Guvernul este să introducă așa-numita clauză suspensivă, să spună «asta este legea», dar o parte din ea, în speță această măsură, nu va fi pusă în practică decât după ce avem OK-ul Comisiei Europene”, a adăugat șeful Consiliului Concurenței.
Mari consumatori de energie, ca Alro Slatina sau ArcelorMittal Galați, au criticat de mai multe ori ajutorul acordat de stat producătorilor de energie regenerabilă, afirmând că acest sprijin contribuie la creșterea masivă a costutrilor cu electricitatea.
Ministrul delegat pentru Energie, a declarar miercuri, la conferința Mediafax Talks about Energy, că ordonanța de modificare a legii privind sprijinul pentru energia regenerabilă va fi aprobată săptămâna viitoare, documentul având „puține” modificări față de proiectul inițial, acestea fiind în special legate de funcționarea pieței pentru certificate.
Energia produsă din surse regenerabile este sprijinită de Guvern prin schema certificatelor verzi. Fiecare producător primește gratuit de la Transelectrica un anumit număr de certificate verzi pentru energia pe care o produce și o livrează în rețea.
Mai departe, producătorii vând aceste certificate verzi către furnizori, care sunt obligați prin lege să le cumpere, scopul fiind ca o anumită parte din consumul final de energie să fie asigurată de sursele regenerabile. Furnizorii își recuperează costurile cu achiziția certificatelor verzi prin includerea în tarife a acestor cheltuieli.
În prezent, energia regenerabilă acoperă aproximativ 8% din consumul final. Investițiile derulate în construcția de unităț de producție a energiei verzi depășesc 3 miliarde de euro, fiind realizate în principal de companii private.